Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că România a negociat prost sumele pe care le va primi de la Uniunea Europeană.
"Să spunem câteva lucruri adevărate. Planul de relansare economică este unul care a fost prezentat Uniunii Europene de liderii socialiştilor europeni. Premierul social democrat din Spania a lansat propunerea asta. Am văzut că liderii de dreapta din România spun că PPE. Nu, nu popularii europeni au făcut asta, ci socialiştii.
Socialiştii europeni au spus clar despre ce e vorba în acest plan şi s-au luptat pentru anumite direcţii, mai exact ca banii să ajungă la oameni, nu să servească unor interese. Dreapta nu a fost capabilă să sprijine România în plan european. Pe hârtie, prin ce am făcut noi la PE, România trebuia să primească undeva la 85 de miliarde de euro, ori România a negociat prost, nu a fost sprijinită de liderii PPE şi a obţinut doar 80 de miliarde. Am pierdut 5 miliarde! Dreapta ne vinde iluzii care nu au legătură cu realitatea", a declarat Victor Negrescu, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News