Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, a prezentat bilanțul programului IMM Invest, în perioada 2020-2022.
Publicitate
„Avem cifre pe care nu le poți contrazice. Tot ce înseamnă instrumente financiare, tot ce înseamnă fonduri de la Uniunea Europeană sau de la bugetul de stat, trebuie să fie un mix între creditul bancar și ajutorul de stat. În rest, dacă acordăm doar acele granturi, nu o sa ai niciun impact fiscal. Creșterea soldurilor creditelor acordate companiilor, între 2020 și 2022, a fost de două ori mai mare decât nivelul acordat în 10 ani. Practic, finanțările acordate cu ajutorul garanțiilor gestionate prin IMM Invest se ridică la peste 55 de miliarde, cu 150% mai mult decât echivalentul creșterii soldurilor în 10 ani. Este clar că această schemă de ajutor de stat devine cel mai de succes program.
Companiile care au beneficiat de garanții de stat pe IMM Invest au raportat, în anul următor, adică în 2021 și 2022, o dinamică net superioară pe numărul de angajați - le-a crescut numărul de angajați cu 5%. Apoi cifra de afaceri le-a crescut cu 9%, iar profitul net cu 19%. Deci rata de profitabilitate a fost mai mare cu 19% și noi ne gândim de unde să luăm bani? Mediul privat trebuie încurajat, pentru că sunt cei care îți plătesc taxele și impozitele”, a declarat Dumitru Nancu.
Întrebat care a fost cel mai bun an de până acum pentru FNGCIMM, Dumitru Nancu a răspuns:
„Aici trebuie să ne orientăm în a vedea care a fost cel mai bun an pentru afaceri. În primul trimestru, în 3 luni, noi am acordat mai multe garanții decât au fost acordate în 2019, an de creștere. Din punct de vedere ai profitabilității, în anul 2022 am ajuns la un profit de 200 de milioane, cel mai mare. Într-un top, Fondul Național de Garantare este cea mai profitabilă instituție financiară cu capital integral de stat. Din punct de vedere al mediului de afaceri, eu aș considera că 2020, 2021, 2022 și 2023. Până în prezent am acordat 71.000 de garanții pe IMM Invest, din care 47 de miliarde de lei sunt garanții de stat, 52 de miliarde de lei sunt finanțări ale instituțiilor financiar-bancare.
Din punct de vedere al ajutorului de stat, s-a contribuit cu acea subvenție, fie că a fost de 8 luni, fie ca acum, cu 2 miliarde de lei. Deci practic aceasta a fost presiunea pe bugetul de stat, insignifiantă. Dacă ne raportăm la garanțiile executate, până în prezent avem 176, valoarea lor este de 50,8 milioane de lei, foarte puțin, adică 0,11% din total. Per-total, rata de executare de credite neperformante este de 2,76, deci este clar că rata este mică. Și atenție, noi am ajuns la anul 3 de implementare al IMM Invest, care a început în 2020”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu