În şedinţa din data de 25.02.2021, membrii Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii au analizat proiectul legii bugetare pentru anul 2021, în prezenţa conducerii Serviciului Român de Informaţii şi a reprezentantului Ministerului Finanţelor.
În urma dezbaterilor, comisia avizează favorabil proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, pentru Serviciul Român de Informaţii.
Spre informare publică, membrii comisiei fac următoarele precizări:
Necesarul minim de fonduri al Serviciului Român de Informaţii, pentru buna funcţionare a acestuia, este de 2.828,06 mil. lei, iar prin proiectul de buget de asigură 2.708,06 mil.lei (din care de la bugetul de stat 2.700,31 mil.lei).
Propunerile pentru proiectul de buget 2021, cu încadrare în plafonul de cheltuieli stabilit Serviciului, reprezintă 0,242% din PIB.
Comparativ cu bugetul anului anterior, pentru anul curent, alocaţiile de la bugetul de stat sunt mai mici cu 0,84%.
În urma analizei naturilor de cheltuieli din fondurile alocate Serviciului Român de Informaţii de la bugetul de stat menţionăm că, o pondere majoră o deţin cheltuielile cu drepturile salariale (56,38%) şi pensiile (25,46%).
"Menţionăm că asigurarea parţială a necesarului minim de resurse al Serviciului pe anul 2021 nu împiedică desfăşurarea activităţilor specifice în condiţii de normalitate, în primele unsprezece luni, dar impune suplimentarea fondurilor la naturile de cheltuieli deficitare pe parcursul execuţiei bugetare. Cu toate acestea, Serviciul va dispune măsuri de prioritizare a obiectivelor şi sarcinilor de finanţat, inclusiv de economisire a unor categorii de cheltuieli, în vederea utilizării cu maximă eficacitate a resurselor bugetare alocate în anul curent fără să afecteze derularea în condiţii de normalitate a activităţilor specifice.
Pe parcursul exerciţiului bugetar 2021, Comisia va monitoriza şi controla modul de utilizare a banului public de către Serviciul Român de Informaţii şi, în funcţie de îndeplinirea obiectivelor asumate de instituţie, precum şi de evoluţia indicatorilor macroeconomici, va întreprinde demersurile legale pentru susţinerea propunerilor de suplimentare a bugetului, astfel încât lipsa fondurilor să nu afecteze misiunile Serviciului pentru apărarea securităţii naţionale", se arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News