Bugetul UE pe 2020, în pericol!? Statele membre nu au ajuns la un acord

Statele membre UE şi Parlamentul European nu au reuşit să ajungă la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2020.

După ore de negocieri care s-au întins până târziu în noaptea de vineri spre sâmbătă, statele membre UE şi Parlamentul European nu au reuşit să ajungă la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2020, scrie Agerpres după o relatare DPA.

Principalul motiv de discordie în negocieri este că statele membre au convenit între ele în cadrul Consiliului UE asupra unui buget de 153,1 de miliarde de euro pentru anul viitor, în timp ce parlamentarii europeni vor un buget mai ambiţios, cu cheltuieli de 159,1 miliarde de euro.

Comisia Europeană ar putea avansa o nouă propunere

Cele două părţi au timp până luni la miezul nopţii (23.00 GMT) pentru a ajunge la un compromis asupra bugetului pe anul viitor, în caz contrar Comisia Europeană fiind nevoită să avanseze o nouă propunere.

Bettina Hagedorn, secretar de stat în Ministerul german al Finanţelor, a declarat că e optimistă că nu se va ajunge la întocmirea unei noi propuneri, afirmând că cele două părţi "nu mai sunt foarte departe" în poziţiile lor.

Ea a mai spus că există un acord general de a spori alocările pentru combaterea schimbării climatice, cercetare şi dezvoltare şi abordarea provocărilor legate de migraţie. Chestiunile rămase vor fi probabil depăşite, a adăugat ea.

Monika Hohlmeier, membră a Parlamentului European, a părut şi ea optimistă, potrivit DPA. "Simţim că avem obligaţia de a livra până luni", a spus ea, exemplificând schimbarea climatică, politicile pentru tineret şi digitalizarea drept priorităţi parlamentare.

Buget pentru circumstanțe neprevăzute

Statele membre UE au rezervat o mare parte din buget pentru circumstanţe neprevăzute, în parte pentru a acoperi costul economic al unui eventual Brexit fără acord dar şi pentru cazul în care Turcia are nevoie de fonduri UE suplimentare pentru a-i găzdui pe refugiaţi.

Pe de altă parte, PE ar vrea să fie cheltuiţi mai mulţi bani pentru combaterea schimbării climatice, crearea de locuri de muncă, cercetare şi programe care oferă oportunităţi pentru tineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel