Psihologul Radu Leca a vorbit despre declarațiile vloggerului George Buhnici, care au stârnit dezbateri în mediul online.
Publicitate
George Buhnici a stârnit o adevărată dezbatere la adresa trupului feminin și al defectelor sale (celulită, vergeturi), numindu-și, de asemenea, soția ”minoră”. În acest sens, psihologul Radu Leca a vorbit despre substratul declarațiilor vloggerului și undele trimise în societate.
”În cazul celebrului și până acum, absolut firescului și normalului George Buhnici, până la această declarație, bănuiesc că până acum o să avem o cădere uriașă de imagine din toate punctele de vedere. Cred din suflet, ascultându-i vocea, că avem de-a face cu o declarație de context, pe care nu cred că a gândit-o, mai mult a simțit-o.
El și-a dorit să își pună în valoare soția care era lângă el. Într-adevăr, lui, după această declarație, din punct de vedere al ideii de familie și de cuplu, i-a mers foarte bine la festivalul respectiv, a primit atenția cuvenită. Lipsa de atenție de care o să se lovească în săptămânile, lunile și anii următori, după această controversată declarație o să fie interesant de acceptat, până la urmă.
Nu a fost o glumă, a fost o declarație de context. El era, dacă stați și ascultați timbrul lui vocal, extrem de agitat și de bucuros în raport cu locul în care se află, era lumină multă, erau oameni mulți, își dorea să atragă atenția, dar a făcut-o într-un mod, din punctul meu de vedere, al ideii de tată, soț și psiholog, a făcut-o într-un mod nepotrivit.
Acum există posibilitatea să își pună un kil de cenușă în cap și să spună vai cât de rău îmi pare pentru lucrurile ieșite din context pe care le-am spus. Nu știu dacă acest lucru o să se întâmple, dar avem de-a face cu o poziție a unui bărbat de 40 de ani sau în apropierea vârstei, care a afirmat practic că lui îi plac persoanele mai mici în vârstă, cumva. Și această declarație este una din context, fiindcă tu asculți ceea ce el spune și te gândești la ce a vrut să spună. A vrut să își facă soția să fie uluitoare sau lui George chiar îi plac fetele mai mici de 18 ani. Lucrurile sunt ieșite din context, indiferent cum pui problema”, a spus psihologul Radu Leca pentru Antena 3.
Antena 3 a încercat să ia legătura cu George Buhnici pentru declarații, însă acesta nu a răspuns cererilor jurnaliștilor.
George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine și am văzut fete care arată foarte bine aici”.
"Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să și fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a declarat Buhnici.
Acesta a mers mai departe şi a spus că soţia sa arată ca o minoră.
„Eu am norocul că am o soție care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele, jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?”, a spus George Buhnici.
„Dar nu e minoră așa cum ai zis”, a intervenit reporterul.
„Nu, nu sunt, Doamne ferește!”, a clarificat Lorena Buhnici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu