Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a adus aminte de o declaraţie a ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, cu privire la sănătate şi buget.
"Când vorbim de sănătatea românilor, nu putem vorbi de economii. Să ne amintim că un ministru, nu neapărat de la Sănătate, ci cel care are banii în mână, ne spunea că prioritatea nu e la sănătate. Şi asta se întâmpla anul ăsta. Am făcut totul la nivelul Parlamentului pentru ca în cazul Parlamentului să avem un clawback predictibil, fără de care medicamentele fie nu ar fi venit în România, fie s-ar fi retras de pe piaţa românească. Îl felicit pe preşedintele Klaus Iohannis că a promulgat legea, pentru că semnele sunt că piaţa farmaceutică şi organizaţiile pacienţilor încep uşor-uşor să se aşeze bine. Nu e suficient. Trebuie să modificăm foarte clar modalitatea de stabilire a preţurilor. Aceste grupuri de lucru făcute fără a ţine cont de cele anterioare şi fără să ţină cont de rezultatele preliminare deja obţinute înseamnă deja o tergiversare şi o amânare", a declarat Florin Buicu în cadrul dezbaterii "Reforma în sănătate, ce s-a schimbat în pandemie", organizată de DC MEDIA GROUP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu