EXCLUSIV  Bulai, povestire tare cu ceapa verde, înainte de 1990: Aceste metehne au rămas, nu s-a schimbat nimic

Foto: PublicDomainPictures - Pixabay
Foto: PublicDomainPictures - Pixabay

Sociologul Alfred Bulai a dat un exemplu concludent despre ineficienţa românească şi despre metehnele de pe vremea lui Ceauşescu păstrate şi în ziua de azi. 

Publicitate

"Apropo de istoria noastră a ineficienţei, îmi aduc aminte când m-am dus la Giurgiu în stagiu prima dată. Ne-au dus într-o duminică, în prima lună de şcoală, când se făcea practică agricolă. Ne-am dus şi am rupt fuşti la ceapă (n.r. – tijele florale nedorite ale cepei, întrucât duc la compromiterea culturii de ceapă verde). Am învăţat nişte lucruri utile ca profesor de istorie în comunism.

Ne-am dus în duminica aia, cu un profesor, două maşini de elevi să rupem fuşti la ceapă. Am aflat următoarea chestiune: operaţiunea era plătită de CAP inspectoratului şcolar. Inspectoratul plătea maşina, iar CAP-ul plătea operaţiunea. Era 7 lei la hectar, că e o chestie simplă, să rupi chestiile alea. Închipuie-ţi că, teoretic, două maşini de elevi de clasele V-VIII când scapă la rupt de fuşti, jumătate din ceapa aia e călcată în picioare. Mai mult de un hectar-două nu ai cum să faci în 2, 3,4 ore cât stai cu copiii. Să zicem 14, 20 de lei... Ştii cât era costul unei maşini? 2.500 de lei. Deci statul dădea 5.000 de lei pentru maşini, pentru o operaţiune de 15 lei. Probabil dacă dădeau 50 de lei la hectar, ieşeau cei din comună şi rupea fuşti.

Era aceeaşi paradigmă pe care o avem şi acum. Obtuzitatea faţă de sensul acţiunii care este evident că nu are eficienţă, este evident că nu duce nicăieri, numai că era următoarea idee: trebuie să bifăm faptul că ducem copiii şi scoatem recolta.

Mai mult, o chestie şi mai amuzantă, de la jumătatea lui octombrie începea bruma şi se cam stricau roşiile. Intram tot în zonele unde culesesem ca să se mai culeagă ceva, iar mai încolo, în mijloc, erau roşii mari.  Şi am întrebat: de ce tot aici? Şi zice: nu, trebuie să curăţăm tot ce e la drum că trec ăştia să ne vadă dacă am lucrat şi dacă rămân roşii aici... înnebunesc. Acolo nu intră, în tarla. Era un furt calificat, o prostie documentată, de multe ori ştiau şi autorităţile. Ne minţeam singuri profesional, ceea ce facem şi azi în politică. Aceste metehne au rămas, nu s-a schimbat nimic", a povestit Alfred Bulai la emisiunea "Nod în papură", realizată împreună cu Val Vâlcu la DC News.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel