Vicepreședintele USR, Iulian Bulai, spune că rotația nu va avea loc.
Vicepreşedintele USR, deputatul Iulian Bulai, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că nu crede că va avea loc rotaţia premierilor iar alianţa guvernamentală dintre PNL şi PSD se va rupe. "Nu cred că se va face rotaţia pentru că, în ultimii 6 ani, este un fenomen recurent pentru PSD de a fugi de responsabilitate şi pentru PNL, la fiecare an şi jumătate, este un fenomen recurent să îşi schimbe liderii", a declarat Iulian Bulai.
Acesta a reiterat faptul că, în ipoteza ruperii coaliţiei de guvernare, USR este pregătit să intre alături de PNL la guvernare, însă doar cu Cătălin Drulă în funcţia de premier. "USR este dispus oricând să guverneze dar vom accepta doar dacă preşedintele USR, Cătălin Drulă va ocupa poziţia de prim-ministru. Da, intrăm la guvernare pe ultima sută de metri, da, cu PNL, dar cu Cătălin Drulă prim ministru", a subliniat vicepreşedintele USR.
În ceea ce priveşte o eventuală suprapunere a alegerilor locale cu cele parlamentare, Iulian Bulai a precizat că USR nu este de acord. "Constituţional nu se poate! Nici practic nu ar fi corect pentru alegători pentru că s-ar suprapune interesele locale cu cele naţionale", a spus deputatul Iulian Bulai.
Cetățenii au fost întrebați și despre alianța de la guvernare, formată din cele două partide mari, PSD și PNL. Astfel, 43,7% dintre liberali și 45,2% dintre social-democrați au spus că au o părere destul de bună față de o alianță între cele două partide în 2024.
În plus, 7,1% dintre alegătorii liberali și 12,9% dintre alegătorii social-democrați au spus că au o părere foarte bună despre o alianță în 2024. Restul nu au fost de acord cu această alianță sau nu au vrut să răspundă.
Vedeți toate rezultatele AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu