O jurnalistă de investigaţii, asasinată la Ruse

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova, directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată 'într-un mod deosebit de violent' sâmbătă, în oraşul Ruse, transmite agenţiile EFE şi AFP.

Victoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, este cel de-al treilea ziarist de investigaţii asasinat într-un stat membru al Uniunii Europene în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia, ale căror decese au provocat unde de şoc mediatic şi politic.

Trupul neînsufleţit al femeii, lovită în cap şi strangulată, a fost descoperit sâmbătă într-un parc din oraş, a anunţat duminică procurorul regional din Ruse, Gheorghi Gheorghiev.

'Telefonul său mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din îmbrăcăminte au dispărut', a indicat procurorul, precizând că anchetatorii examinează toate pistele legate atât de viaţa personală, cât şi de cea profesională a victimei.

Procurorul a explicat că un traumatism la cap a fost cauza decesului şi că până în prezent nu există date care să indice că asasinatul a fost comis de mai mult de o persoană. Autorităţile nu au comunicat identitatea victimei, menţionându-i doar iniţialele şi profesia.

Victoria Marinova prezenta pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima ediţie pe 30 septembrie

Agenţia privată de presă Dnevnik a relatat că jurnalista asasinată este Victoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, director administrativ şi prezentatoare a canalului privat regional TVN. Televiziunea respectivă nu a reacţionat deocamdată. Surse de poliţie au declarat pentru AFP că asasinatul nu pare legat direct de profesia victimei. Victoria Marinova prezenta pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima ediţie pe 30 septembrie.

Cu acea ocazie, Marinova i-a intervievat pe jurnalistul bulgar Dimităr Stoianov, de la site-ul Bivol, afiliat WikiLeaks, precum şi pe jurnalistul român Attila Biro, membru al RISE România. Stoianov şi Biro au fost arestaţi luna trecută de poliţia bulgară în timp ce investigau distrugerea unor documente care ar fi dezvăluit practici de corupţie din partea unei firme private de construcţii rutiere, suspectată de fraudă din fonduri europene. Reprezentantul pentru libertatea presei al OSCE, Harlem Desir, s-a declarat duminică 'şocat' de moartea unei 'jurnaliste de investigaţii', cerând, într-un mesaj pe Twitter, o 'anchetă completă şi riguroasă'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel