Bulgaria are guvern după 2 ani de criză. Noul premier Nikolai Denkov: Dacă priorităţile nu vor fi îndeplinite, voi demisiona! - Foto

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Parlamentul a aprobat numirea lui Nikolai Denkov în funcția de prim-ministru al Bulgariei. Votul în legislativul format din 240 de locuri a fost de 132 în favoare și 69 împotrivă, fără nicio abținere.

Nikolai Denkov a fost desemnat prim-ministru de o coaliţie formată din Continuăm Schimbarea şi Bulgaria Democratică (CC-DB). După nouă luni, Denkov va face rocada în această funcţie cu Maria Gabriel de la GERB-UDF.

Adresându-se Parlamentului, Denkov și-a asumat responsabilitatea de a prezenta un proiect de buget cu un deficit țintă de 3%, în vederea îndeplinirii angajamentelor din programul internațional, de a lucra pentru aderarea Bulgariei în spațiul Schengen în 2023 şi zona euro de la începutul anului 2025, şi de a implementa agenda legislativă, inclusiv modificări la Constituţie, în strânsă coordonare cu Adunarea Naţională.

Dacă priorităţile nu vor fi implementate, va demisiona

'Nu a fost visul meu din copilărie să fiu prim-ministru într-o ţară în gravă criză politică, cu o societate divizată. Visul meu din copilărie a fost să fiu om de ştiinţă şi mi l-am împlinit. De aceea, dacă priorităţile nu vor fi îndeplinite, voi demisiona', a spus Denkov.

FOTO

De asemenea, el a prezentat structura şi componenţa cabinetului, spunând că, în primele nouă luni, el va fi prim-ministru şi, în următoarele nouă luni, Maria Gabriel (GERB-UDF) va prelua mandatul. Cu un vot de 132-69 şi nicio abţinere, Parlamentul a aprobat structura guvernului Denkov-Gabriel. Guvernul este condus de un prim-ministru, având un vicepremier şi 18 miniştri.

Ministerul Agriculturii a fost transformat în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Componenţa întregului Cabinet:

Prim-ministru: Nikolai Denkov Viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe: Maria Gabriel Ministru de Finanţe: Asen Vasilev Ministru de Interne: Kalin Stoianov Ministru al Apărării: Todor Tagarev Ministru al Mediului şi Apei: Iulian Popov Ministru al Energiei: Rumen Radev Ministru al Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice: Andrei Ţekov Ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei: Kiril Vatev

Ministru al Economiei şi Industriei: Bogdan Bogdanov Ministru al Inovaţiei şi Creşterii: Milena Stoiceva Ministru al Muncii şi Politicii Sociale: Ivanka Şalapatova Ministru al Justiţiei: Atanas Slavov Ministru al Sănătăţii: Hristo Hinkov Ministru al Educaţiei şi Ştiinţei: Galin Ţokov

Ministru Turismului: Zariţa Dimkova Ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor: Gheorghi Gvozdeikov Ministru al Guvernanţei Electronice: Aleksandr Iolovski Ministru al Culturii: Krastiu Krastev Ministru al Tineretului şi Sporturilor: Dimităr Iliev, conform BTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel