Bulgaria ia primele măsuri în criza migranților. Sute de militari, trimiști la graniţa cu Turcia

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Autoritățile din Bulgaria au decis să întărească frontiera cu Turcia și vine în sprijinul poliției. 

Bulgaria a trimis luni 350 de militari la graniţa sa cu Turcia în susţinerea poliţiei de frontieră, din cauza unei presiuni în creştere a migraţiei, a anunţat ministrul bulgar al apărării, Gheorghi Panaiotov, informează luni AFP, scrie Agerpres. 

"Începând de lunea aceasta sunt militari la frontiera bulgaro-turcă pentru a susţine poliţia de frontieră. Au fost trimise 350 de persoane cu circa 40 de unităţi de echipament", a declarat Panaiatov într-un interviu la televiziunea bTV.

Persoane intrate ilegal în țară 



Mai mult de 6.500 de persoane intrate ilegal în Bulgaria, majoritatea originari din Afganistan, au fost arestate în perioada ianuarie-septembrie, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă în 2020, potrivit Ministerului de Interne bulgar.

Bulgaria se situează la frontiera terestră externă a Uniunii Europene (UE), pe drumul celor care vor să ajungă în Europa. Un gard din sârmă ghimpată, deteriorat pe alocuri, se întinde la frontiera bulgaro-turcă pe o distanţă de 259 de kilometri.

Parlamentul bulgar a decis în august să trimită între 400 şi 700 de militari la frontierele Bulgariei cu Turcia şi Grecia, pentru a ajuta inclusiv la construcţia de bariere.

Cea mai săracă membră a UE, Bulgaria nu a primit niciodată solicitanţi de azil în număr mare, majoritatea plecând din această ţară înainte chiar de a primi un răspuns asupra statutului lor de refugiat.

Și România se confruntă cu migranții

Aproape în fiecare zi polițiștii români de frontieră depistează migranți ascunși prin mijloacele de transport la punctele de trecere a frontierei. Cel mai recent caz, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şase cetăţeni afgani, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu jucării de pluș.

La sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean din Republica Moldova, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, jucării de pluș pentru societăți din Franța.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel