Bulgaria refuză să contribuie la FMI. Băsescu autopropune România pentru a trimite fonduri

contributie FMI
contributie FMI
Alegeri prezidentiale 2024

Bulgaria a refuzat în mod oficial luni să participe la programul de ajutor al ţărilor aflate în dificultate al Uniunii monetare europene declarând că ţara "nu îşi va mai lua angajamente financiare" faţă de Fondul Monetar International (FMI). Când s-a ridicat această problemă preşedintele Traia Băsescu declara că România ar fi capabilă să contribuie la bugetul FMI şi practic a autopropus România pe lista ţărilor care vor trimite bani pentru asigurarea stabilităţii financiare în zona euro .

"Bulgaria nu va participa la programele de finanţare în sprijinul ţărilor nedisciplinate din punct de vedere financiar", a declarat Ministerul de Finanţe bulgar într-un comunicat de presă, citat de Hotnews.

Miniştrii europeni de finanţe au avut luni convorbiri telefonice pentru a decide contribuţia fiecăruia la sporirea resurselor FMI, care ar trebui să ajute la rândul său, ţările în dificultate din zona euro.

"Bulgaria a rambursat toată datoria sa către FMI în 2007. Bulgaria nu are niciun angajament financiar faţă de aceasta instituţie şi nu intenţionează să facă vreunul", a precizat ministrul de Finanţe.

"Romania nu ar fi incapabilă să participe. Sunt diverse moduri de a participa. Poţi să faci un plasament la fond şi, atunci, poate fi facută din rezerva BNR la fond şi sa fie considerat resursă, să conteze în rezerva BNR, şi mai primeşti şi o mică dobândă, dacă-i un plasament. Sau se poate pune la dispoziţie o sumă care nu se mişca din BNR, ci doar dacă este nevoie este trimisa", a explicat Băsescu.

Înaintea anunţului Bulgariei, Marea Britanie a spus că nu este dispusă să contribuie cu 25 de miliarde de dolari la fondul FMI, anunţând că se va hotărî în privinţa sumei la începutul anului, atunci când va avea loc summit-ul G20.

În schimb, Suedia, Danemarca, Polonia şi Cehia s-au alăturat statelor din eurozonă pentru a contribui la împrumutul bilateral către FMI, iar Italia va da 23 de miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel