Bulgaria se pregătește pentru a șaptea rundă de alegeri parlamentare anticipate.
Publicitate
Bulgaria va organiza în luna octombrie cea de-a șaptea rundă de alegeri parlamentare anticipate din ultimii trei ani, după ce eforturile de formare a unui guvern cu drepturi depline au eșuat în actualul parlament. Radioul public BNR a anunțat că președintele Rumen Radev va trebui să numească un guvern interimar și să stabilească data alegerilor, care ar putea avea loc pe 13, 20 sau 27 octombrie.
Conform Constituției Bulgariei, președintele trebuie să emită un decret pentru organizarea alegerilor cu două luni înainte de data stabilită, numind simultan un guvern provizoriu. După ce cel de-al treilea mandat de formare a guvernului a fost returnat neîndeplinit, Radev are responsabilitatea de a numi un premier interimar.
Până în prezent, președintele Parlamentului, Raia Nazarian, a refuzat să preia funcția de prim-ministru interimar. Actualul premier interimar, Dimităr Glavcev, care deține și funcția de președinte al Curții de Conturi, a declarat că este dispus să accepte rolul, dacă va fi numit de Radev. Nu există informații oficiale dacă președintele a discutat deja cu Glavcev în acest sens.
Agenția de evaluare financiară Moody’s estimează că Bulgaria va adera la zona euro până la începutul anului 2026, potrivit unui raport publicat de Novinite și preluat de Agerpres. Moody’s avertizează că eventualele slăbiciuni instituționale sau întârzieri în adoptarea euro ar putea afecta negativ ratingul de credit al Bulgariei.
Deși anunțul nu implică o schimbare iminentă a ratingului, acesta subliniază îngrijorările actuale legate de corupție, îmbătrânirea populației și infrastructura deficitară.
Instabilitatea politică, marcată de iminenta organizare a alegerilor anticipate, ar putea afecta eficiența instituțională a Bulgariei. Cu toate acestea, eforturile țării de a adopta euro sunt văzute ca un factor pozitiv pentru profilul său de creditare, alături de nivelul scăzut al datoriei și apartenența la Uniunea Europeană.
Eforturile de aderare la zona euro au întărit capacitățile instituționale și de conducere ale Bulgariei, iar perspectiva stabilă a ratingului țării este influențată de beneficiile potențiale ale adoptării monedei unice europene.
Moody’s prognozează o creștere a economiei Bulgariei de 2,9% în acest an. Cu toate acestea, Bulgaria se confruntă cu inflația și scepticismul public ca bariere majore în calea aderării la zona euro. Inflația persistentă și reticența populației față de adoptarea euro, amplificată de dezinformare, reprezintă provocări semnificative. Experiența recentă a Croației sugerează că este posibilă o anumită flexibilitate în ceea ce privește criteriile de inflație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu