Parlamentarii bulgari cer renegocierea PNRR-ului, astfel încât să fie amânată scoaterea din exploatare a unor termocentrale pe cărbuni.
În rezoluţia votată cu o largă majoritate, 187 voturi pentru şi numai 11 împotrivă, parlamentarii din tot spectrul politic bulgar solicită guvernului interimar să înceapă discuţiile cu Comisia Europeană şi să-şi revoce angajamentul conform căruia până în anul 2025 Bulgaria îşi va reduce emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul energetic cu 40% faţă de nivelul anului 2019.
O asemenea ţintă ar impune închiderea prematură a unor termocentrale pe cărbune care produc peste 45% din energia electrică a Bulgariei, în condiţiile în care este nevoie ca acestea să rămână operaţionale până în anul 2038, se explică în documentul votat de parlamentul de la Sofia.
Aceste termocentrale ne oferă independenţă energetică şi securitate. Trebuie să le salvăm, a declarat în faţa parlamentului fosta titulară a Ministerului Energiei, Temenujka Petkova.
Sub conducerea fostului premier reformist Kiril Petkov (demis prin moţiune de cenzură), Bulgaria şi-a asumat anul trecut obiective climatice şi un plan gradual de eliminare a exploatării cărbunelui pentru generarea de energie, acestea fiind înscrise în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) transmis Comisiei Europene - şi aprobat de aceasta - pentru accesarea a peste şase miliarde de euro granturi ce revin acestei ţări în planul european de redresare post-pandemie.
Confruntaţi cu perspectiva unor noi alegeri parlamentare anticipate şi cu creşterea costurilor energetice din cauza războiului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse Rusiei, parlamentarii bulgari cer acum guvernului interimar să renegocieze acest plan, chiar şi cu preţul pierderii unor fonduri europene.
În timp ce legislativul bulgar dezbătea rezoluţia votată joi, în faţa sediului acestuia peste 1.500 de mineri şi alţi lucrători demonstrau în sprijinul industriei carbonifere, în special pentru protejarea complexului de exploatare a lignitului Maritsa East din sudul Bulgariei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News