Bulgaria: Zece regiuni au intrat în zona galbenă de COVID-19

 Zece regiuni ale Bulgariei se află deja în zona galbenă de COVID-19, cu o rată de incidenţă cumulată de peste 100 de infectări la 100.000 de locuitori, măsurată în ultimele două săptămâni. 

Alegeri prezidentiale 2024

Regiunile din zona galbenă sunt: Burgas, Varna, Vraţa, Dobrici, Pernik, Plovdiv, Razgrad, oraşul Sofia, regiunea Sofia şi Iambol. Incidenţa îmbolnăvirilor este cea mai crescută la Sofia - 228,23 la 100.000 de locuitori.

La nivelul întregii ţări, incidenţa îmbolnăvirilor pe o perioadă de 14 zile a ajuns la 128,84 la 100.000 de locuitori. De asemenea, există o modificare a hărţii situaţiei epidemiologice pe regiuni. Regiunea Vest I a intrat în prima etapă a Planului privind evoluţia pandemiei care prevede extinderea domeniului de aplicare a obiectivelor şi activităţilor pentru care au fost introduse măsuri restrictive şi controlul respectării acestor măsuri.

Amintim că Ministerul Sănătăţii de la Sofia a solicitat Inspectoratelor Regionale de Sănătate să impună obligativitatea purtării măştilor în instituţiile medicale, precizează Rador.

Beijing impune vaccinarea anti-COVID-19

Autorităţile din Beijing au decis în urmă cu câteva zile să impună vaccinarea anti-COVID-19 pentru aproape toţi rezidenţii care doresc să aibă acces în spaţii aglomerate, precum biblioteci, cinematografe şi săli de sport, aceasta fiind prima măsură de acest tip ce a fost adoptată de metropola chineză, în paralel cu o uşoară relaxare a restricţiilor din domeniul turismului intern, informează Reuters.

China a cerut deja la nivel naţional ca angajaţii din sectoarele cu mare risc, precum cei care lucrează în transportul public şi în industria alimentară ce include lanţuri de refrigerare, să fie vaccinaţi anti-COVID-19, însă a evitat să decreteze vaccinarea obligatorie la nivelul populaţiei generale şi a accentuat faptul că vaccinarea este un act voluntar. Autorităţile din Beijing au vaccinat deja cu schemă completă 97,7% din totalul populaţiei sale adulte până în septembrie 2021.

Vezi și: Bulgaria nu renunţă la veto-ul faţă de negocierile de aderare a Macedoniei de Nord. Propune garanţii din partea UE

În prezent, oficialii chinezi îi îndeamnă pe rezidenţi să se vaccineze cu doze booster şi încearcă să îi convingă pe vârstnici, un grup în care rata de vaccinare este mai mică decât cea înregistrată în rândul tinerilor adulţi, să se vaccineze la rândul lor.

80,6% dintre locuitorii din Beijing cu vârste de peste 60 de ani au primit deja prima doză

Până pe 17 aprilie, 80,6% dintre locuitorii din Beijing cu vârste de peste 60 de ani au primit deja prima doză a unui vaccin anti-COVID-19. Persoanele de vârsta a treia care vizează anumite stabilimente ce oferă activităţi specifice pentru seniori trebuie să se vaccineze cât mai repede posibil, a declarat Li Ang, un oficial din domeniul sănătăţii care lucrează la Primăria din Beijing. 'Este o palmă peste faţă!', a declarat un utilizator al platformei online chineze Weibo, referindu-se la contradicţiile ce există între regulamentele sanitare din Beijing şi anunţul făcut anul trecut de Autoritatea Naţională pentru Sănătate din China, conform căruia nu vor fi impuse restricţii în privinţa deplasărilor pentru persoanele nevaccinate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel