Taximetriștii din București au primit în doar 3 zile, amenzi de peste 44.000 de lei. Motivele principale le reprezintă lipsa eliberării bonului fiscal, afișarea tarifelor, a ecusonului și a fotografiei șoferului în interiorul mașinii, iar 16 taximetriști au fost descoperiți fără autorizație și li s-a suspendat dreptul de utilizare timp de 6 luni.
În perioada 08-10 ianuarie 2018, polițiștii Brigăzii Rutiere au organizat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului în regim taxi.
Au fost verificate peste 160 de autoturisme, dintre care 140 taxi și au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie şi rent-a-car.
Din totalul de 87 de sancțiuni aplicate, 86 au fost aplicate autoturismelor care executau transport public de persoane în regim taxi, în cuantum de peste 44.000 lei.
Dintre acestea, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru conducătorii auto care nu dețineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, luându-se măsura suspendării dreptului de utilizare pentru o perioadă de 6 luni, precum și măsura complementară a ridicării numerelor de înmatriculare și imobilizarea autoturismului.
Totodată, în 18 cazuri, au fost aplicate sancțiuni pentru conducătorii auto care nu au eliberat bonul fiscal la finalul cursei, iar în 15 cazuri, conducătorii de taximetre au fost sancționați pentru lipsa documentelor obligatorii care trebuiau să fie afișate în interiorul autoturismelor, la loc vizibil, respectiv o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizaţiei taxi şi tarifele de distanţă, de staţionare şi de pornire, pe timp de zi şi pe timp de noapte, purtând ştampila primăriei localităţii de autorizare, precum şi un ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră în Municipiul București și pentru descurajarea transportului ilegal de persoane, notează Brigada Rutieră într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News