Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, au fost invitaţi să ia parte la festivităţile prilejuite de cea de-a 70-a aniversare a urcării pe tron a reginei Elisabeta a II-a - Jubileul de Platină -, dar nu vor avea niciun rol oficial,informează marţi site-ul cotidianului The Telegraph, citat de EFE.
Publicitate
Harry şi Meghan au renunţat la angajamentele lor publice din agenda casei regale britanice în ianuarie 2020, informează marţi site-ul cotidianului The Telegraph, citat de EFE. În cazul în care cuplul va călători la Londra în luna iunie, când vor avea loc festivităţile oficiale ocazionate de Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, se aşteaptă ca ducii de Sussex să participe la unele evenimente de familie, precum tradiţionalul salut din balconul palatului Buckingham, precum şi la slujba religioasă de la catedrala Saint Paul, precizează acelaşi cotidian britanic. Marea Britanie va marca Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a între 2 şi 5 iunie, când vor fi organizare numeroase evenimente, inclusiv petreceri stradale, în diferite oraşe ale ţării.
Întrucât ducii de Sussex nu mai îndeplinesc activităţi oficiale ca membri ai Casei Regale, Harry şi Meghan nu vor deţine un rol central în aceste evenimente protocolare, la care vor participa însă prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, ducii de Cambridge, William şi Kate, şi ducii de Wessex, Edward şi Sophie. Din cauza problemelor sale de mobilitate, este foarte posibil ca regina Elisabeta a II-a să nu participe la multe dintre aceste evenimente, dar ea ar putea fi văzută alături de familia regală în timpul salutului din balconul Palatului Buckingham pe 2 iunie, notează The Telegraph. Săptămâna trecută, ducii de Sussex au vizitat-o pe regină la castelul Windsor, din apropiere de Londra, în drumul lor spre Ţările de Jos, unde sâmbătă au fost inaugurate jocurile sportive Invictus, dedicate veteranilor de război.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu