Bunică, sfâșiată de câinele familiei, în timp ce avea grijă de nepoată. ”A fost masacru. Era sânge peste tot”

Bunică, sfâșiată de câinele familiei, în timp ce avea grijă de nepoată / Foto: Pixabay
Bunică, sfâșiată de câinele familiei, în timp ce avea grijă de nepoată / Foto: Pixabay

O femeie a fost sfâșiată de câinele familiei în timp ce avea grijă de nepoata sa.

Incident înfiorător în oraşul Goodwick, din vestul Țării Galilor. O femeie de 72 de ani şi-a pierdut un braț și ar putea avea ambele picioare amputate, după ce a fost atacată de câinele familiei, scrie Mirror.

Aceasta avea grijă de nepoata ei în vârstă de 8 ani, atunci când animalul de companie al familiei s-a repezit spre ea și a atacat-o, cauzându-i răni grave. Scena înfiorătoare a fost descoperită chiar de ginerele femeii. Acesta a alertat imediat la serviciile de urgență.

Femeia și-ar putea pierde și picioarele

Victima a fost transportată la spital cu un elicopter, în timp ce câinele pitbull a fost anesteziat de un veterinar local. Femeia a fost ținută în comă indusă. Starea sa este atât de gravă încât medicii încearcă acum să-i salveze măcar picioarele, pentru a nu fi amputate.

”A fost masacru. Era sânge peste tot. Biata femeie se află într-o stare șocantă. A fost transportată la spital, dar nu i-au putut salva brațul și au fost nevoiţi să o pună în comă. Acum vorbesc despre amputarea ambelor picioare. Medicii spun că sunt 50-50 şanse. Este complet sfâșietor”, a transmis un apropiat al familiei.

Copil de nici 2 ani, SFÂȘIAT de câinele familiei

Un copil de nici doi ani a fost sfâșiat de câinele familiei sale, după ce a fost lăsat în grija fraţilor mai mari. Tragicul incident a avut loc în urmă cu o săptămână, în Brooklyn, SUA.

Surse au declarat pentru New York Daily News că tatăl copilului l-a lăsat pe băiat cu cei doi frați mai mari, în vârstă de 11 și 9 ani, în apartamentul aflat la parter, şi a plecat la muncă. În momentul în care câinele a atacat copilul, frații săi au fost atât de speriați, încât au ieșit în stradă pentru a cere ajutorul unui trecător. Acesta a intrat imediat în casă și l-a scos pe micuț. 

Ofițerii de poliție care au ajuns la fața locului au descoperit că cel mic sângera abundent, după ce fusese muşcat de gât şi de umăr. Acesta a fost preluat imediat de o ambulanță, dar, din nefericire, a murit la spitalul Maimonides. Câinele rottweiler a fost transportat ulterior la un adăpost pentru animale. Fratele cel mare al victimei le-a povestit oamenilor legii că animalul l-a atacat anterior și pe el. În acest context, oamenii legii i-au interogat pe părinți pentru a stabili cine este responsabil de moartea copilului. În acest caz, a fost deschisă o anchetă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel