Sebastian Burduja, ministrul Energiei, acuză „sabotarea sistematică“ a hidrocentralelor din România.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost invitat, vineri seară la Antena 3, unde a acuzat că există câteva organizaţii de mediu care fac un „sabotaj sistematic“ al hidrocentralelor din România. Unele dintre acestea, potrivit ministrului, sunt realizate în proporție de 98%, dar nu pot fi gata din cauza a „două-trei“ organizații.
„În România am investit miliarde de euro în proiecte hidroenergetice, deci în hidrocentrale, care sunt finalizate între 70 şi 98 la sută şi pe care nu putem să le terminăm. De ce? Păi lipsă de voinţă şi mai e un aspect important, sabotajul sistematic, instrumentat de două-trei organizaţii neguvernamentale, finanţate nu ştiu de unde, dar cu avocaţi foarte buni”, a zis Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a susținut că aceste organizații „contestă fiecare etapă: aviz de mediu, autorizaţie de construire”.
„Tot ce vă puteţi imagina sub soare, găsesc specii de care nu a auzit nimeni, niciodată. Şi noi nu reuşim să le terminăm, an după an”, a completat Burduja.
„Anul acesta, sper că vom realiza, împreună cu Ministerul Mediului, o premieră, după 34 de ani, să terminăm hidrocentrala de la Răstoliţa, judeţul Mureş (...) Nu este o capacitate foarte mare, suntem pe punctul de a avea avizul de mediu. Bineînţeles că suntem contestaţi la fiecare pas, în continuare, dar ar fi un exemplu că domnule, se poate, dacă se vrea”, a mai zis Sebastian Burduja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu