EXCLUSIV  Burduja cheamă investitorii în energie la licitație: România, în premieră, se străduiește să finanțeze contracte pentru diferență

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Sebastian Burduja a lansat public un apel către investitorii în sistemul energetic.

Ministrul Sebastian Burduja a fost invitat la Energy Forum -Ediția a X-a: "Strategia pentru iarna 2023-2024 în actualul context politico-economic", unde a vorbit despre dezvoltarea sistemului energetic național și atragerea de investitori.

„Avem câteva documente strategice la care lucrăm și unde este important sprijinul Parlamentului României. Legea eolian-offshore, o lege la care domnul președinte Niculescu a lucrat, lege care deschide Marea Neagră spre noi investiții, de miliarde de euro. Vorbim de un potențial total de 75 de Gigawați, potrivit Băncii Mondiale.

De asemenea, e vorba de o lege care se află la ultimul aviz, al CSAT-ului, ce va intra în câteva săptămâni în Guvern, după care va merge în Parlament în procedură de urgență pentru a putea să o adoptăm așa cum ne-am asumat până la finalul acestui an“, a spus Sebastian Burduja.

Burduja, apel către investitori

„Apoi mai avem contractele pentru diferență, cele care au născut ample dezbateri în spațiul public. Este un instrument adoptat și de alte state, iar România, în premieră, se străduiește să finanțeze aceste contracte pentru diferență din fondul pentru modernizare. Asta implică 'alinierea multor planete', pe de o parte intern (Ministerul Energiei, ANRE, Transelectrica), iar pe de altă parte Banca Europeană de Investiții, cea care trebuie să aprobe orice solicitare pentru fondul pentru modernizare - vorbim de o sumă de 3 miliarde de euro pentru finalizarea acestei scheme - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cea care a asigurat consultanța pentru Ministerul Energiei, și aprobarea DG COMP, pentru că vorbim de o schemă de ajutor de stat.

Vom organiza astfel o licitație pentru un Gigawatt (1.000 de megawați solari, 1.000 de megawați eolian), un mecanism care fixează un preț al energiei electrice pentru 15 ani și o predictibilitate pentru investitor. Când prețul din piață va fi peste prețul setat, atunci investitorul va rambursa diferența către Statul Român. Când prețul va fi sub prețul setat, atunci Statul Român va plăti diferența către investitor.

Îi rog pe investitori să se prezinte la această procedură competitivă. Noi ne-am străduit să deschidem larg acest câmp și în ultima variantă a schemei vrem să permitem tuturor celor interesați să participe, chiar dacă în prezent nu au acel ATR (Average True Range este un indicator al volatilității și ne oferă informații despre gradul de interes sau dezinteres față de o mișcare din piață). Uneori se blochează lucrurile acolo. Dacă nu vor avea ATR, procedăm așa cum și alte state au procedat și le permitem să participe la licitație pentru a seta un preț de referință, pe 15 ani, cât mai scăzut.“, a conchis Sebastian Burduja.

Actualul context politico-economic din Regiune, și nu numai, schimbă de la o zi la alta strategiile energetice ale statelor. Se vorbește tot mai mult de noua revoluție energetică, iar primele semne ale accelerării acesteia sunt pachetele legislative adoptate de Parlamentul European și de Comisia Europeană. Analiștii spun că, odată implementate aceste transformări, "nimic nu va mai fi ca înainte".

În toată această dezbatere, România apare ca una dintre principalele țări europene care are capacitatea de a accelera tranziția către energia verde, având un potențial major pentru a susține pe termen lung un mix energetic sustenabil.

Provocările energetice impun strategii coerente, predictibilitate legislativă, investiții solide, resursă umană de calitate și un dialog susținut între toți factorii implicați. România trebuie să răspundă corespunzător provocărilor și oportunităților. O va putea face? Va putea deveni un pol de securitate energetică și un pol de producţie, de generare a energiei pentru toată regiunea? Sunt întrebări la care ne propunem să obținem răspunsuri în cadrul dezbaterii noastre.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel