Burduja ne cere economie la electricitate. Ciprian Cherciu, specialist în energie, arată două lucruri care îi lipsesc cu desăvârșire României. Exemplul Poloniei

Burduja ne cere economie la electricitate. Ciprian Cherciu, specialist în energie, arată două lucruri care îi lipsesc cu desăvârșire României. Exemplul Poloniei
Burduja ne cere economie la electricitate. Ciprian Cherciu, specialist în energie, arată două lucruri care îi lipsesc cu desăvârșire României. Exemplul Poloniei

Ciprian Cherciu, specialist în energie, a vorbit despre problemele din România legate de alimentarea cu curent electric.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat ieri că în această perioadă cu temperaturi extrem de ridicate și caniculă, ar fi ideal ca cetățenii să nu pornească mașinile de spălat și aerul condiționat pe timpul serii, între ora 18:00 şi ora 21:00, deoarece Sistemul Energetic Național este sub presiune din cauza faptului că vremea caniculară și insuficiența surselor de producție a energie fac ca distribuția să fie solicitată la limită. În acest context, Ciprian Cherciu, specialist în energie, a explicat ce îi lipsește României pentru avea suficient curent electric și în aceste perioade cu un consum mai ridicat.

Ciprian Cherciu, specialist în energie, vine cu exemplul Poloniei

"Există, într-adevăr, o nevoie de a consuma mai puțin în orele de vârf, dar nu trebuie să aruncăm toată vina pe cetățenii României. Astăzi, la ora la care discutăm noi acum, e un consum de vreo 7000 de MW în România, iar Polonia, o dau ca exemplu, consumă 21 de mii de MW, deci de vreo trei ori mai mult decât România, și produce vreo 23 de mii.

Deci vedem că românii nu sunt cei mai mari consumatori de energie electrică, dar faptul că nu putem să asigurăm nici acest minim de energie electrică, cel mai mic consum pe cap de locuitor din Europa, arată lipsa de investiții și lipsa de sustenabilitate în sistem, adică nu avem stocare și nu știm să flexibilizăm consumul.

De ce avem nevoie de contoare smart

Ce spunea domnul Burduja? Ar fi bine să nu folosim consumatorii mari. În alte state europene sunt contoare smart instalate la fiecare consumator și ai un preț diferențiat, adică dacă speli între ora 7:00 și 9:00 - te constă un leu, dacă speli la 02:00 dimineața până la 04:00, programezi mașina, te costă 10 bani. Reducerile sunt semnificative. Din păcate, noi nu avem acele contoare smart, foarte puțini români au astfel de contoare smart, dar trebuie să menționez un lucru: consumatorii din România sunt obligați să își pună două astfel de contoare, suntem unici în Europa. Astfel, nici acolo unde avem resurse nu le folosim așa cum trebuie, iar mai nou am înțeles că ANRE pregătește al treilea contor pentru consumatori. Doar ANRE-ul înțelege de ce ia astfel de decizii.

Stocarea energiei

Dacă am avea aceste contoare inteligente am putea fi stimulați financiar să consumăm în anumite momente ale zilei, când avem exces de energie. Este oarecum ridicol să te afli în situația în care într-o țară cu un potențial fotovoltaic foarte mare, într-un moment în care avem canicula, adică avem soarele pe cer, că așa funcționează natura, să ne plângem că nu putem genera energie.

E păcat că energia din timpul zilei, soarele pe care îl avem în momentul de față, nu îl putem folosi și seara. Dacă am produce undeva în timpul zilei și am stoca în baterii, am putea să folosim până pe la ora 23:00, acele 2-3 ore critice, am putea folosi tot de la soare. Și așa obții energie verde. Energia verde înseamnă energie ieftină, ăsta este lucrul pe care trebuie să-l urmărim", a spus Ciprian Cherciu, specialist în energie, la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel