Maria Grapini, candidat PSD la alegerile europarlamentare 2019, a zis că îl dă în judecată pe Sebastian Burduja (PACT).
Publicitate
Sebastian Burduja a făcut referire la numărarea buletinelor de vot în cazul Laurei Codruţa Kovesi în Comisia LIBE din Parlamentul European.
VEZI ȘI: Rareș Bogdan, jigniri la adresa PSD la mitingul PNL din 5 mai de la Focșani - video
Amintim că europarlamentarul Maria Grapini a fost în comisia de numărare a voturilor exprimate de membrii Comisiei LIBE în cazul Kovesi, iar la prima numărătoare a greșit în defavoarea fostei șefe DNA. Drept urmare, Maria Grapini a fost acuzată că a încercat să măsluiască votul, dar ea a susținut că nu a încercat să facă așa ceva.
”Cum de revendicați un nou mandat de europarlamentar din moment ce ați subtilizat voturi la numărarea votului pentru Kovesi?”, a întrebat Burduja.
”Mințiți cu nerușinare! A fost o înscenare a olandezei! Faceți o acuzație și vă voi da în judecată pentru acest lucru. Doamna din Olanda a smuls buletinele de vot pentru a face o scenă. Știm bine de ce Olanda este supărată pe noi. Dumneavoastră credeți că acolo, cu camerele de luat vederi, cu Monica Macovei în față, se putea subtiliza vreun vot?! Am numărat voturile, nu am subtilizat nimic. Nu mai mințiți! Pentru aceste acuzații vă voi da în judecată. Tânăr și mincinos!”, a răspuns Maria Grapini la Antena 3 în emisiunea ”Subiectiv” realizată de Răzvan Dumitrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu