Burkina: Cel puţin 20 de morţi în atacuri în nordul ţării

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise duminică în două atacuri, între care unul cu dispozitiv exploziv improvizat (IED), în două localităţi din provincia Sanmatenga, nordul Burkina Faso, au anunţat surse de securitate şi locale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'Un vehicul de transport mixt - mărfuri şi pasageri - a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat în zona Barsalogho, în urma exploziei fiind înregistraţi cel puţin 12 morţi în rândul pasagerilor, în majoritate comercianţi, duminică după-amiază, a indicat o sursă de securitate.

'La aproximativ 50 de kilometri de Barsalogho, pe ruta Kelbo - Dablo, a fost atacat şi un convoi cu alimente, a menţionat sursa citată, fără a da detalii. Burkina Faso, o ţară săracă din Africa de Vest, este afectată de patru ani şi jumătate de violenţe, atribuite unor grupuri armate jihadiste, unele afiliate Al-Qaida şi altele grupării Statul Islamic. De la începutul anului 2015, atacurile jihadiste, din ce în ce mai frecvente şi soldate cu victime, în special în nordul şi estul ţării, au făcut peste 570 de morţi, potrivit unui bilanţ difuzat de AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel