Mai mulți bărbați înarmați au ucis peste 100 de persoane în Burkian Faso.
Mai mulți bărbați înarmați au ucis cel puțin 100 de civili într-un district rural din nordul Burkina Faso în weekend, au declarat luni o sursă locală și alta din domeniul securității, citate de Reuters și Mediafax. Atacatorii au lovit sâmbătă seara în comuna Seytenga, parte a provinciei Seno, care se află în zonele de frontieră.
O sursă de securitate a declarat pentru Reuters că cel puțin 100 de persoane au fost ucise. O altă sursă locală care nu a dorit să fie numită a declarat că bilanțul provizoriu al morților se ridică la 165. Organizația Națiunilor Unite a condamnat luni, într-o declarație, atacul care "a făcut numeroase victime" și a cerut autorităților să îi aducă pe făptași în fața justiției.
Se așteaptă ca guvernul să furnizeze un bilanț al morților în cursul zilei de luni.
Cel mai mare număr de morți de la începutul crizei de securitate din Burkina Faso a fost înregistrat în urma unui atac din iunie anul trecut, când militanții au ucis peste 130 de civili într-un sat din nord-estul țării.
Violențele legate de insurgenții islamiști au ucis mii de persoane și au strămutat milioane de oameni în Burkina Faso și în țările vecine Mali și Niger din 2015.
Ofițerii armatei, supărați pe escaladarea atacurilor, l-au răsturnat pe președintele Burkina Faso în ianuarie și au promis să îmbunătățească securitatea, dar nivelurile de violență au rămas ridicate.
Aproape 1,7 milioane de persoane din Burkina Faso, Mali, Niger și Ciad se vor confrunta în următoarele luni cu niveluri de urgență de insecuritate alimentară - o situație exacerbată de violențe, de sărăcia cruntă și de prețurile record ale alimentelor, a declarat în luna mai agenția de ajutorare a Națiunilor Unite.
Un deputat din autodeclarata Republică Populară Donețk, a declarat miercuri că regiunea susținută de Rusia intenționează să-l judece pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski ca criminal de război.
Vorbind cu agenția de presă de stat a Rusiei Tass, Yelena Shishkina a spus că Republica Populară Donețk va aduce acuzații împotriva parlamentarilor care au condus Ucraina din 2014, când președintele rus Vladimir Putin a anexat Crimeea. Printre aceștia se numără Zelensky, fostul președinte interimar Oleksandr Turchynov și fostul președinte Petro Poroșenko, a spus ea. Citește mai multe AICI.
Fostul procuror internaţional Carla Del Ponte a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să emită rapid un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, ca urmare a operaţiunilor sale armate din Ucraina, transmite sâmbătă AFP.
"Putin este un criminal de război", a declarat jurista din Elveţia, în vârstă de 75 de ani, care a investigat crime de război în Rwanda şi în fosta Iugoslavie, într-un interviu acordat cotidianului Le Temps.
Emiterea unui mandat de arestare internaţional este necesară pentru ca Putin şi alţi conducători ruşi să răspundă pentru crimele comise în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, spune ea.
În cinci săptămâni de război, mii de ucraineni au fost ucişi, câteva milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi cartiere întregi din unele oraşe au fost distruse de bombardamente, aminteşte AFP. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu