Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a susţinut luni o conferinţă de presă, în care a explicat ce doreşte de la noua Federaţie şi a anunțat primele decizii pe care le-a luat în fruntea fotbalului românesc.
"Voi susţine o conferinţă de presă la fiecare trei săptămâni. Veţi afla lucruri de pe noul site FRF, vom ţine legătura în permanenţă cu suporterii echipei naţionale. Nu voi intra telefonic, ci doar oficial. Mi s-a părut că suntem într-o telenovelă proastă.
Cei cunoscuţi în teritoriu pentru intervenţii abuzive, cei cunoscuţi pentru cadouri, cine e sub nivelul FRF va pleca acasă. Bazele Federaţiei vor fi curate şi eficiente. Structura FRF va fi curăţată.
Am iniţiat o colaborare pentru toate loturile de copii şi să vedem toate statisticile unui meci, cât au alergat, câte pase au reuşit. Nu mai putem lucra ochiometric dacă vrem un fotbal modern. Vom pune bazele unui departament de scouting, pentru a urmări jucătorii din România şi din străinătate. Nu s-a întâmplat de puţine ori să aflăm de jucători români din presă", a spus Răzvan Burleanu, citat de gsp.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu