Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de luni în scădere pe toţi indicii, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, înregistra o depreciere de 0,22% după primele 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere de 0,22%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 0,30%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,12%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,27% în deschiderea şedinţei de luni, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în scădere cu 0,24%.
Valoarea totală a schimburilor realizate după 30 de minute de la deschiderea bursei se ridica la 2,6 milioane de lei (568.950 euro).
Cele mai bune evoluţii erau înregistrate de acţiunile Prebet, în creştere cu 1,99%, Transelectrica (+0,48%) şi Fondul Proprietatea (+0,46%).
În scădere erau acţiunile Oil Terminal (-3,35%), SIF Oltenia (-0,95%) şi Romcarbon (-0,85%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu