Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o depreciere de 0,06%, după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor, până la valoarea de 9.254,21 de puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,05%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,08%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o apreciere de 0,04%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o scădere de 0,03%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, creştea cu 0,01%.
Valoarea totală a schimburilor se ridica la 633.419 de lei (134.113 euro).
Conform BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile: Prebet (2,91%), Oil Terminal (1,15%) şi Nuclearelectrica (0,94%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: Erste Group Bank AG (-0,69%), Fondul Proprietatea (-0,43%) şi Digi (-0,33%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu