Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, s-a depreciat cu 0,62%, la 8.318,61 de puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în scădere cu 0,63%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 1,31%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,21%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,73%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,32% din valoare.
Tranzacţiile derulate joi pe Bursa de la Bucureşti au însumat 29,388 milioane de lei, respectiv 6,313 milioane de euro.
[citeste si]
Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (12,416 milioane de lei), BRD - Groupe Societe Generale (5,396 milioane de lei) şi Nuclearelectrica (1,704 milioane de lei).
Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Amonil, care au pierdut 8,33% din valoare, Mecanica Ceahlău - minus 4,46%, şi UAMT - minus 3%.
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, de 10,34%, Fondul Închis de Investiţii BET FI Index Invest - 7,03%, şi Farmaceutica Remedia - 6,25%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu