Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la aproximativ 40,5 milioane de lei (8,26 milioane de euro).
Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,62%, până la 9.121,20 puncte, iar indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o creştere cu 0,61%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a 'câştigat' 0,54%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a închis în urcare cu 0,93%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o apreciere de 0,6%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat un avans de 0,41%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 11,48 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (10,42 milioane de lei) şi BRD (3,26 milioane de lei). Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact, care s-au apreciat cu 14,89%, Prebet (plus 5,13%) şi Conted (plus 3,85%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Farmaceutica Remedia, în scădere cu 3,59%, Casa de Bucovina - Club de Munte (-2,7%) şi MedLife (-1,85%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu