Bursa de la New York a înregistrat prima săptămână de creştere după mai mult de o lună de declin

Bursa de la New York
Bursa de la New York

Bursa de la New york a închis vineri în urcare şi a înregistrat prima săptămână de creştere după mai mult de o lună de declin, după ce preşedintele Federal Reserve Ben Bernanke a ridicat speranţele investitorilor pentru noi măsuri de stimulare a economiei SUA.

Acţiunile listate pe Wall Street au scăzut în prima parte a zilei, deoarece Bernanke nu a oferit detalii sau măsuri concrete ale planurilor băncii centrale de susţinere a economiei, informează Mediafax.

Piaţa a trecut însă pe plus, în frunte cu sectorul tehnologiei, după ce investitorii au digerat comentariile şefului Fed şi au tras concluzia că banca centrală a lăsat loc pentru măsuri concrete, deşi mulţi traderi consideră că puterea instituţiei de a scoate economia din stagnare este limitată.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 1,21%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a avansat cu 1,51%, în timp ce piaţa Nasdaq a crescut cu 2,49%.

"Nu a dat pieţei verde pentru QE3. Nu a anunţat nici roşu pentru QE3. Prin afirmaţia că inflaţia nu reprezintă un motiv de îngrijorare, a lăsat loc de ceva pe viitor", comentează un analist american.

Pe ansamblul acestei săptămâni, indicele Dow Jones a urcat cu 4,3%, S&P 500 a câştigat 4,7%, iar Nasdaq 5,9%.

Bernanke a declarat, la conferinţa anuală a Fed de la Jackson Hole, că întâlnirea din septembrie consiliului de politică monetară al băncii centrale va dura două zile, în loc de reuniunea obişnuită de o singură zi, pentru a putea fi discutate mai multe idei de stimulare a economiei.

Deşi s-a arătat optimist pe termen lung, Bernanke a avertizat că Fed consideră evenimentele recente drept "tulburătoare" şi anticipează că inflaţia, deja scăzută, se va menţine la niveluri reduse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel