Bursa de Valori București a stagnat în deschiderea ședinței de marți

bursa-a-stagnat-la-deschidere-pe-un-rulaj-foarte-redus-54ef9
bursa-a-stagnat-la-deschidere-pe-un-rulaj-foarte-redus-54ef9

Bursa de Valori Bucureşti a deschis şedinţa de marți în stagnare, într-o piaţă de transferuri realizate cu acţiuni emise de doar 16 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale, informează Mediafax.

 În primele 15 minute ale şedinţei, investitorii de la Bursa de Valori București au realizat transferuri de numai 129.000 de lei însemnând 28.000 de euro, valoare de peste două ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 292.000 de lei însemnând 63.000 de euro.

Majoritatea indicilor au înregistrat variaţii nesemnificative. Astfel, indicii de referință ai pieței de capital (BET), al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele extins al Bursei (BET-XT), au debutat în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În staţionare a deschis ziua şi indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS). În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut nesemnificativ, cu 0,06%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu doar 0,14% peste închiderea de luni. Acţiunile Transgaz (TGN) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 61.000 de lei, iar preţul a crescut cu 0,15%, ajungând până la 196,8 lei.

Titlurile Contor Group Arad (CGC) au revenit la tranzacţionare după ce au fost suspendate începând cu mai 2011, când firma a intrat în insolvenţă. Între timp, a fost întocmit şi acceptat un plan de reorganizare a firmei, care apoi a fost contestat în instanţă de unii creditori. La reluarea transferurilor, cotaţia a urcat cu 15%, variaţia maximă admisă pentru majoritatea acţiunilor de la BVB. Astfel, preţul a ajuns la 0,0276 lei, pe un rulaj de aproape 23.000 de lei.

Marile burse vest-europene au înregistrat variaţii nesemnificative la debutul şedinţei, după ce luni au închis la maximum ultimelor patru luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel