Bursa din Bucureși, în scădere. Cifre oficiale

Bursa Bucuresti
Bursa Bucuresti

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate joi la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 17,316 milioane lei (3,773 milioane euro), cu 68% sub cea înregistrată în şedinţa precedentă, de 54,427 milioane lei (11,598 milioane euro), scrie Agerpres.

Tranzacţiile cu acţiuni au cumulat 16,792 milioane lei (3,659 milioane euro), iar cele cu certificate 509.126 lei (110.954 euro). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a scăzut cu 0,04%, până la 8.348,76 puncte. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,01%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o scădere cu 0,02%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,14%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,01%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,25%. 

Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Socep, care au pierdut 4,26% din valoare, Electroaparataj - minus 1,85% şi Sinteza - minus 1,82%. 

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de acţiunile Comelf, de 5,56%, IAR Braşov, de 4,99% şi TMK Artrom, de 4,32%. 

Din punct de vedere valoric, cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile BRD-GSG (4,225 milioane de lei), Banca Transilvania (2,943 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (2,336 milioane lei).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel