'Bursa profesională' pentru elevi. Anunț de ultimă oră de la Guvern

Elevii care frecventează învăţământul profesional, inclusiv dual, vor beneficia în continuare de burse profesionale, anunță Guvernul.

Programul naţional de protecţie socială 'Bursa profesională', care subvenţionează costurile pentru elevii din învăţământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare, conform unei hotărâri adoptate joi de Guvern.

Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis Agerpres, bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 de lei, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale.

"De bursă beneficiază şi copiii cetăţenilor străini beneficiari ai unei forme de protecţie în România sau copiii cetăţenilor străini, ai cetăţenilor Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene cu drept de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, care frecventează învăţământul profesional", se arată în comunicat.

Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Guvernul precizează că această măsură urmăreşte creşterea interesului tinerilor şi al familiilor acestora faţă de educaţia şi formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătăţirea pregătirii profesionale.

Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit, şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu care au întrerupt studiile. Fondurile pentru finanţarea 'Bursei profesionale' vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi se repartizează inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, începând cu anul şcolar 2018 - 2019.

[citeste si]

Guvernul a aprobat în şedinţa din 14 decembrie reorganizarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT), instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei. Prin reorganizare, CNIDPT are noi atribuţii pe segmentul creşterii relevanţei învăţământului profesional şi tehnic în raport cu aşteptările socio-economice, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel