Se pregătesc noi tehnologii și metode inovatoare de predare pe care le pot folosi cadrele didactice în programa universitară.
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) lansează cea de-a șasea ediție a programului Bursele ANIS, fiind adresate profesorilor tineri care se pot folosi de tehnologiile noi și metodele inovatoare de predare.
Noutatea acestei ediții vine la pachet cu acceptarea candidaturilor din partea doctoranzilor, pe lângă cele ale titularilor de curs și asistenților universitari, menționează organizatorii. Proiectele selectate la finalul perioadei de evaluare vor beneficia fiecare de câte o bursă de 5000 de euro. Acest tip de burse vin în ajutorul profesorilor tineri care sunt deschiși la noile trenduri în tehnologie și pe care le pot aplica în cadrul cursurilor sau laboratoarelor din programa universitară.
De asemenea, programul se lansează pe 16 mai, iar o sesiune online de informare pentru cei care vor să aplice va avea loc pe 7 iunie 2023. Scopul evenimentului online este de a clarifica toate aspectele participării la Bursele ANIS 2023 astfel încât un număr cât mai mare de cadre universitare și doctoranzi să își poată înscrie proiectele.
Începerea perioadei de aplicare pentru burse: 1 septembrie 2023
În 2023, programul Bursele ANIS propune următoarele 7 categorii la care candidații pot înscrie proiecte:
Big DataCybersecurityArtificial Intelligence/Machine LearningVirtual RealityBlockchainInternet of ThingsTech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT)
Pentru a putea participa, profesorii trebuie să nu depășească vârsta de 40 de ani, trebui să fie titulari de curs, asistenți universitari sau doctoranzi și să integreze în cursurile și laboratoarele din anul universitar 2023-2024 tehnologii și metode inovatoare de predare.
Înscrierile se pot face între 1-24 septembrie, apoi candidații vor fi selectați și vor avea un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în luna noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate în cadrul Galei Burselor ANIA 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News