Burse școlare întârziate cu 6 luni. Federația Națională a Părinților (FNP) solicită mai multor instituții remedierea situației

foto: Inquam Photos / Octav Ganea
foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, în special în mediul rural, unde ar fi decalaje de 6 luni, este solicitată de Federația Națională a Părinților (FNP) în două scrisori trimise luni, 10 iulie, către Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Orașelor din România (AOR).

'Având în vedere multitudinea sesizărilor primite de către federație cu privire la neacordarea integrală a burselor elevilor, în special în mediul rural, în unele localități înregistrându-se întârzieri de peste șase luni;

Luând în considerare dispozițiile H.G. nr. 1.138/2022  pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2022-2023, și pentru stabilirea termenelor de plată a acestora, potrivit cărora „bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație„ (art. 1, alin. 2) și „se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă” (art. 2);

Având în vedere faptul că Ministerul Finanțelor a pus la dispoziție sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unitățile administrativ-teritoriale retrag sumele necesare și le direcționează către școli;

Luând în considerare prevederile legislației din domeniu privind dreptul elevilor la burse și obligațiile corelative ale autorităților publice locale în acest sens;

Vă adresăm rugămintea de a ne acorda sprijinul dumneavoastră, în limita competențelor pe care le aveți, în vederea remedierii aspectelor sesizate și asigurarea acordării burselor tuturor elevilor, conform prevederilor legislației în vigoare.', a transmis Iulian Cristache, președinte Federația Națională a Părinților (FNP), într-o solicitare către Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Orașelor din România (AOR).

Au existat întârzieri în prima parte a anului școlar 2022-2023

Mai multe situații de întârziere cu privre la plata burselor s-au întâmplat de-a lungul anului școlar. Elevii unui colegiu din Ploiești au primit în decembrie 2023 banii de burse pentru primele trei luni din anul școlar trecut, după ce primăria a aprobat alocarea financiară.

Tot în anul 2022, la final, conducerea Colegiului “I. L. Caragiale” din Ploiești a blocat toate bursele elevilor, pe o perioadă de 2 luni, însă acestea ar fi trebuit virate încă din 15 noiembrie. Directoarea liceului, Laura Pandelache, a zis atunci că 'nu au verificat situația diriginții la timp așa încât să transmită numărul acela de absențe, care nu trebuie să depășească 10 lunar'.

Amintim că bursele școlare și drepturile financiare ale elevilor cu CES nu sunt afectate de greva profesorilor din mai – iunie 2023 și se plătesc conform normelor în vigoare, a anunțat Ministerul Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel