Bursele din Asia au scăzut, luni, cu 2-5%, în pofida încercărilor liderilor politici de a tempera prăbuşirea încrederii investitorilor după ce Standard & Poor's (S&P) a retrogradat ratingul Statelor Unite. Statele din Grupul celor Şapte (G7) mari economii ale lumii au anunţat măsuri coordonate pe pieţele valutare pentru a tempera "mişcările dezordonate", iar Banca Centrală Europeană (BCE) a sugerat că va începe să cumpere obligaţiuni guvernamentale italiene şi spaniole, transmite Reuters.
Marile burse asiatice au înregistrat scăderi cuprinse între 2% şi 4%, iar piaţa din Seoul cobora la un moment dat chiar cu 7%.
Tranzacţiile futures pe acţiunile din componenţa indicelui S&P 500 al bursei de la New York au indicat deprecieri de 2,8%, anunţând o nouă săptămână de pierderi importante pe Wall Street, iar analiştii anticipează scăderi de circa 2% pe bursele europene la deschidere.
Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai "negre" pentru marile burse ale lumii de la colapsul Lehman Brothers în ultima parte a anului 2008, pieţele fiind afectate de îngrijorarea că SUA ar putea intra în recesiune, de neîncrederea generată de aşteptările că ratingul Statelor Unite ar putea fi redus, dar şi de criza datoriilor de stat din zona euro.
Investitorii au continuat luni să caute adăpost pe active considerate sigure în perioade de criză, împingând francul elveţian şi aurul la noi maxime record faţă de dolar.
Statele G7 au promis măsuri coordonate pentru stabilizarea pieţelor, iar Banca Centrală Europeană va începe să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole de pe piaţa secundară pentru a împiedica efectul de contagiune a crizei datoriilor de stat.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 2,2%, iar indicele MSCI Asia-Pacific, care exclude piaţa japoneză, a coborât cu 4,2%, înregistrând pe ansamblul lunii august o corecţie de peste 12%.
Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a pierdut 4%, iar piaţa din Singapore s-a retras cu aproape 5%. Indicele KOSPI de la Seoul a căzut cu până la 7,3% dar a închis cu un declin de numai 3,8%.
Citește și:
Reuniune extraordinară a Băncii Centrale Europene privind criza datoriei
BCE a anunţat, după o conferinţă de urgenţă a Consiliului Guvernator susţinută duminică, că va "implementa activ" programul de achiziţii de obligaţiuni pentru a combate criza datoriilor de stat, indicând că va cumpăra de pe piaţa secundară titluri de stat italiene şi spaniole, limitând astfel efectul de contagiune.
Banca Centrală Europeană a salutat noile măsuri de reducere a deficitului bugetar şi de reformă economică anunţate de Italia şi Spania, dar şi un angajament franco-german ca Fondul de Stabilitate al UE să preia responsabilitatea pentru achiziţiile de obligaţiuni odată ce va deveni operaţional, probabil în octombrie.
O sursă din sistemul monetar a confirmat pentru Reuters că BCE va începe să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole.
"Euro-sistemul va interveni foarte semnificativ pe pieţe şi va reacţiona în mod semnificativ şi coeziv", a afirmat oficialul citat.
Totodată, statele G7 - SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia - au anunţat că vor lua măsuri coordonate pe pieţele valutare, deoarece "mişcările dezordonate au efecte adverse pentru stabilitatea economică şi financiară".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News