Lectorul Răzvan Buşneag, directorul Institutului Naţional de Medicină Sportivă, a făcut o propunere pentru cei de la putere, în cadrul evenimentului "UPGRADE ROMANIA: SĂNĂTATE PRIN SPORT. SPORTUL, MINA DE AUR A ECONOMIEI", organizat de DC Media Group.
"Domnul primar al Sectorului 5 a trimis toată poliţia locală a sectorului 5 la INMS să facă circuitul medical, avizul medico-sportiv pentru a observa dacă există probleme în dezvoltarea fizică, antropologie, rezistență la efort pentru ca, ulterior, să poată să îşi dezvolte activitatea în condiţii foarte bune. Este o activitate de lăudat.
Iar pentru noi toţi ar fi bine să se pună pe hârtie nişte concluzii clare. Persoanele care pot penetra cercurile puterii să ajungă cât mai sus, poate să se discute în CSAT şi toată lumea să se pună de acord - cum este Pactul pentru Armată, Pactul pentru o Românie educată. Eventual, să existe un pact care să se cheme "O Românie sănătoasă" pentru că de aici pleacă toate lucrurile economice, morale, sociale în această ţară", a declarat Răzvan Buşneag.
Declarațiile complete, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu