Bușoi, anunț în criza COVID: Cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei

Cristian Bușoi a vorbit despre "cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei" și a făcut un anunț important. 

"Încep negocierile cu Consiliul European pentru Programul de Sănătate al Uniunii Europene. Misiunea mea este să obțin majorarea bugetului propus de ConsiliuSalut decizia Consiliului Uniunii Europene care a anunțat astăzi în unanimitate începerea negocierilor cu Parlamentul European pe programul de Sănătate EU4Health, pentru care sunt responsabil în Parlamentul European.

Programul are o importanță crucială, deoarece UE încă experimentează impactul major al COVID-19 asupra sănătății, economiilor statelor membre și asupra bunăstării cetățenilor. EU4Health este cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei și reprezintă garanția că Sănătatea este o prioritate a Uniunii Europene.

În urma reuniunii Consiliului European din luna iulie, bugetul propus al Programului - pentru 2021 - 2027 - este de 1,7 miliarde de euro. O sumă de 4 ori mai mare decât cea din bugetul actualului Program, dar departe de cea necesară pentru a putea duce la îndeplinire toate obiectivele pe care le avem pentru sănătatea cetățenilor europeni, dezvoltarea și consolidarea sistemelor noastre sanitare", a transmis de Cristian Bușoi, într-un comunicat.

Programul EU4Health

"Pentru a face față provocărilor actuale și viitoare - epidemii sau pandemii, cancer, boli cardiovasculare, boli rare - pentru a susține inovarea, digitalizarea, pentru a avea cu adevărat sisteme de sănătate puternice și mai rezistente ne trebuie mai mult de 1,7 miliarde de euro în următorii șapte ani. Iar misiunea mea, ca responsabil al acestui Program, este să obțin majorarea bugetului stabilit de Consiliu.

Programul EU4Health își propune să completeze politicile naționale ale statelor membre și să promoveze coordonarea dintre acestea. Să protejeze cetățenii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, să ofere garanția resurselor necesare pentru ca statele membre să facă față crizelor sanitare, să consolideze sistemele de sănătate, să sprijine utilizarea instrumentelor și serviciilor digitale în domeniul sănătății.

În același timp, programul va finanța misiuni pentru prevenirea și gestionarea bolilor cronice, susține și promovează vaccinarea și, cel mai important, contribuie la reducerea inegalităților în materie de sănătate. Votul final pentru Programul EU4Health va fi dat de Parlamentul European în luna noiembrie. Urmează apoi negocierile cu statele membre pentru ca Programul să poată fi pus în aplicare începând cu anul 2021.Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate EU4Health", a mai spus Bușoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel