Bușoi, atac la RADET și Firea după ce bucureștenii se luptă cu frigul din case

Cristian Bușoi, președintele PNL București, susține că frigul din casele bucureștenilor este o dovadă a unui lanț de decizii greșite a administrației Capitalei, iar potrivit acestuia, Radet este un dezastru de administrare și planificare a administrației condusă de Gabriela Firea.

Frigul din casele oamenilor este urmare a unui lanț de decizii greșite și a nepriceperii administrației PSD a Capitalei:

Deciziile cu care nu este de acord 

Prima decizie proastă: Insolvențele în care a băgat RADET și ELCEN, blocând investițiile, în loc să facă un transfer către o nouă companie legal constituită. Primăria trebuie să cumpere centralele ELCEN, iar acest lucru costă aprox. 900 milioane lei. Tot ce ținea de retehnologizare putea fi făcut pe finanțare externă UE sau BEI.

Echipa PSD de la Primărie, condusă de dna Firea, s-a sucit și nu a mai cumpărat centralele ELCEN, ci a dorit să cumpere creanțe ale ELCEN, ca apoi să facă o luare în plată a acelor centrale, în baza creanțelor;

Altă prostie: planul de reorganizare a RADET încă nu a fost aprobat în adunarea creditorilor. Administratorul judiciar al RADET, ROMINSOLV, recunoaște că Primăria București nu a aprobat încă componența de finanțare a planului de reorganizare;

Probabil CEA MAI PROASTĂ decizie dintre toate: înființarea companiilor publice de către administrația PSD-Firea, companii care au fost desființate de Instanță, asta însemnând și desființarea companiei Energetica, ce avea sarcina modernizării sistemului de termoficare.

Pentru 200 de km, din cei aproximativ 500 de km de rețea, care necesită modernizare, proiectul pregătit de municipalitate pentru a primi cofinanțare din fonduri europene, prin programul POIM, este blocat. Fondurile POIM, care puteau fi folosite pentru rețeaua de termoficare, trebuiau accesate până în decembrie 2018, iar, ca să fie eligibile, RADET trebuia să NU fie în insolvență.

Pentru rețeaua care a înregistrat cel mai mare număr de avarii și pentru care trebuie începute imediat lucrările, contractul de proiectare cu execuție a fost atribuit Companiei Municipale Energetica București SA, care este, alături de restul companiilor, suspendată în Instanță.

Sistemul de termoficare - problemă în toate orașele

Sistemul de termoficare este o problemă în toate orașele, pentru că rețelele sunt vechi. Dar, cu toate acestea, alte orașe și-au modernizat sistemul de încălzire pe bani europeni. La București, în schimb, nu a existat preocupare. Sorin Oprescu nu a făcut nimic, iar dna Firea a făcut în prima fază, fix ce a făcut și Sorin Opresc: adică nimic, până când a văzut că e rău și atunci a început cu insolvențele.

De ce acuză dna Firea, disperată, PNL? Pentru că simte că, în cazul RADET, îi fuge pâmântul de sub picioare și pentru că știe că nu poate să-l acuze pe Sorin Oprescu, pe care l-au susținut și ea și PSD.

Cerem dnei Firea un plan de investiții și modernizare a sistemului de termoficare!

Cerem demiterea de urgență a celor doi administratori ai RADET: judiciar și special, care nu au reușit de aproape doi ani și jumătate să propună un plan de reorganizare viabil.

Ca soluții, PNL susține ce a susținut din 2016 încoace:

Transferul de afacere către o companie nouă, funcțională, înființată legal și care să fie condusă de oameni cu experiență în domeniu, tehnicieni cu experiență în sistemul de termoficare, nu politruci;
Transferul de business RADET+ELCEN către o companie funcțională trebuie făcut în următoarele câteva luni, până în vacanța de vară;

Pe termen mediu, stimularea unui sistem competitiv, cu furnizori privați, care, prin competiție să asigure cele mai bune prețuri;

Pregătirea, finanțarea și implementarea unui plan accelerat de investiții în două etape: până în iunie 2020 și până în 2023, pentru a evalua clar ce face administrația PSD-Firea și ce lasă în urmă;
Investițiile trebuie făcute în tot sistemul: eficientizare, noi surse de producție, limitarea pierderilor atât în sistemul de transport și distribuție, cât și cel de producție;

Ce a făcut administrația la RADET

Privesc cu stupefacție ce-a făcut administrația PSD la RADET și-mi pare rău pentru bucureșteni, inclusiv pentru cei care au votat administrația PSD-Firea, pentru că îngheață în case sau plătesc facturi crescute cu 40%, din pricina pierderilor. Administrația actuala este depășită de o situație, pe care chiar această administrație a creat-o, din nepricepere.

Privind acum în urmă, fără nicio miză și cu un plus de experiență, spun bucureștenilor că strategia pentru RADET cu care PNL a venit acum trei ani și pe care am prezentat-o în campanie în 2016, era planul corect și necesar pentru bucureșteni și este ceea ce trebuie făcut. Administrația PSD-Firea nu a făcut nimic în 2 ani și jumătate. Alți ani pierduți pentru București.

Apelul meu la bucureșteni este să ceară și să urmărească planuri concrete în legătură cu ce vor să facă cei care administrează Capitala! În loc de promisiuni, pomeni și biserici, cum face administrația PSD din 2016 încoace, mai bine investiții! Genul de acțiuni promovate de administrația PSD – Firea duc aici, la criza RADET, a afirmat Cristian Bușoi, președintele PNL București.

Vezi și: RADET, anunț. Peste 80 de locuințe afectate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel