EXCLUSIV  Buşoi: ”Vaccinare direct în farmacii”. Nu mai e nevoie să mergi la medic

Europarlamentarul Cristian Buşoi a lansat varianta ca vaccinarea să se facă direct în farmacii, de către personalul specializat, fără a mai fi nevoie să ajungi la medicul de familie. 

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a vorbit, în cadrul dezbaterii „Vaccinarea: ignorată în România, soluție pentru a lupta cu epidemiile prevenibile”, organizată de DC Media Group, despre varianta ca vaccinurile să poată fi făcute în farmacii, pentru a ridica presiunea de pe medicii de familie. 

"Cred că o altă discuţie ar fi şi creşterea accesului la vaccinare. Există o propunere care a fost făcută în spaţiul public şi care merită dezbătută, în ce măsură ar putea să se facă vaccinarea inclusiv în farmacii. Evident, cu personal medical şi păstrându-se nişte condiţii de manevrare şi de siguranţă foarte clare. Dar s-ar putea ca la un moment dat medicii de familie să fie excedaţi de munca pe care oricum o au de făcut şi nu doar cea legată de vaccinare. Iar dacă se va merge pe o vaccinare mult mai largă şi mai ofensivă, sigur că şi aceasta poate fi o soluţie", a declarat Cristian Buşoi.

Detalii în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel