Boxerul român Lucian Bute va fi operat la mâna stângă după o accidentare suferită în cantonamentul din West Palm Beach, Florida, motiv pentru care meciul cu canadianul Jean Pascal va fi amânat, scrie presa canadiană, citată de Agerpres.
Clubul cu care are contract fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, InterBox, a confirmat informația, relatează portalul RDS.ca, fără a oferi însă alte detalii. Pugilistul gălățean ar urma să fie supus unei intervenții chirurgicale în Florida, ”pentru îndepărtarea unor fragmente de os de la mâna stângă”, mai spune sursa citată.
Bute trebuia să se bată cu Pascal pe 25 mai, la Centre Bell din Montreal, meci disputat la categoria semigrea.
Lucian Bute are un palmares de 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere la profesionişti, în fața lui Carl Froch. Jean Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a obţinut 27 de victorii (16 prin KO), a pierdut de două ori şi a făcut un meci egal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News