Buzău: Contractul cu firma câştigătoare a programului 'Laptele şi cornul' riscă să fie reziliat din cauza neregulilor

Conducerea CJ Buzău a anunţat, vineri, că a notificat firma care a câştigat programul 'Laptele şi cornul' în judeţ, în urma a zeci de sesizări din partea beneficiarilor, şi, în cazul în care neregulile nu vor fi remediate în regim de urgenţă, contractul va fi reziliat. 

'Firma care a câştigat licitaţia efectiv nu-şi face treaba cu privire la serviciile pe care şi le-a asumat prin contract. Nu ascund faptul că i-am atenţionat şi le-am făcut şi notificare, am aici în faţă un corn mucegăit, că, în eventualitatea în care nu se vor îndrepta lucrurile, le vom rezilia contractul', a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, în cadrul unei şedinţe comune cu comisia de verificare a programului iniţiată de Prefectura Buzău. Preşedintele CJ a mai spus că, în cazul rezilierii contractului, va fi organizată o nouă licitaţie. 'În cazul rezilierii contractului, este o formă extremă, la care sperăm să nu recurgem, se va organiza o altă licitaţie, dar vom găsi pârghiile legale pentru ca copii beneficiari să nu fie afectaţi', a mai declarat sursa citată. În cadrul întâlnirii de lucru de la Prefectura Buzău, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, Nela Weimsiedel, a declarat că 'în urma controalelor la 14 unităţi de învăţământ au fost sesizate o serie de nereguli în derularea programului, de la cornuri mucegăite sau cu termenul de valabilitate expirat, la nerespectarea condiţiilor şi timpilor de distribuţie stabiliţi prin contractul cu CJ'. 

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel