Înscrierile la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional al Tomatelor şi al Biodiversităţii, organizat de Primăria municipiului Buzău în colaborare cu Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău, au demarat, fiind aşteptaţi legumicultori din ţară şi din străinătate.
Academicianul Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetări Legumicole Buzău, iniţiatorul acestui proiect, a declarat, pentru AGERPRES, că "deja şi-au anunţat prezenţa legumicultori din Ungaria, Franţa şi Republica Moldova, dar şi de la Sibiu, Alba Iulia şi Izbiceni".
"În cultură sunt câteva mii de soiuri de tomate, dorim să se păstreze zestrea genetică şi soiurile autentice la această specie, dar şi a soiurilor noi aflate în cultură în ţară şi străinătate, precum şi un schimb de informaţii între cultivatorii amatori şi profesionişti", a mai declarat sursa citată.
Concursul va avea patru secţiuni: tomate tip cherry; consum în stare proaspătă; industrializare şi biodiversitate.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail [email protected] până în data de 19 iulie a.c, inclusiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News