Trei companii producătoare de maşini electrice din China vor intra sub investigaţia Comisiei Europene, care va decide dacă vor fi impuse noi taxe pentru protejarea producătorilor europeni.
Investigatorii de la Comisia Europeană vor inspecta în următoarele săptămâni companii auto din China, ca parte a anchetei care va stabili dacă vor fi impuse tarife punitive pentru protejarea producătorilor europeni de vehicule electrice (EV), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Printre producătorii auto vizaţi se află BYD, Geely şi SAIC. Investigatorii nu sunt interesaţi de brandurile din afara Chinei care produc vehicule în statul asiatic, cum ar fi Tesla, Renault şi BMW, susţin sursele.
Ancheta, lansată în octombrie şi programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un "protecţionism pur" şi a subliniat că este probabil să dăuneze relaţiilor comerciale sino-europene, conform Agerpres.
Reprezentanţii Comisiei Europene, ai Ministerului Comerţului din China, ai BYD şi SAIC nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia. Oficialii Geely au refuzat să comenteze dar au citat comunicatul lor din octombrie în care se arată că firma respectă toate legile şi sprijină pe plan global concurenţa loială pe piaţă.
Una dintre surse a spus că anchetatorii ar fi sosit în China, în timp ce altă sursă susţine că vizitele sunt programate în ianuarie şi februarie.
Vor fi efectuate inspecţii la faţa locului, verificându-se răspunsurile la chestionare ale producătorilor auto, adaugă sursele.
În documentele Comisiei Europene se precizează că ancheta este "în stadiu iniţial" şi vizitele de verificare vor fi efectuate până în 11 aprilie.
În 5 ianuarie, Ministerul Comerţului din China a anunţat demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.
Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.
"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti", susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group. "Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice", a declarat Barkin.
Printre modelele populare din China exportate spre Europa se află MG de la SAIC şi Volvo (deţinut de Geely).
Ponderea maşinilor produse în China pe piaţa vehiculelor electrice din UE a urcat la 8% şi ar putea ajunge la 15% în 2025, în mod obişnuit EV din China fiind cu 20% mai ieftine decât modelele produse în blocul comunitar.
În prezent, producătorii EV din China, de la liderul pieţei BYD la rivalii mai mici Xpeng şi Nio, îşi accelerează eforturile pentru a se extinde peste hotare, în contextul intensificării concurenţei pe piaţa internă şi al atenuării creşterii vânzărilor în China. Mulţi au făcut o prioritate din vânzările către Europa.
Se estimează că în 2023 China a depăşit Japonia, devenind cel mai mare exportator auto global, livrând 5,26 milioane de vehicule, evaluate la aproximativ 102 miliarde de dolari, a anunţat săptămâna aceasta o asociaţie auto chineză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu