C.F.R Cluj a obținut miercuri seara, pe teren propriu, a treia calificare în grupele Champions League, din ultimele cinci sezoane. Băieții lui Ioan Andone s-au calificat cu scorul de 3-1 la general, în dauna elvețienilor de la F.C. Basel.
Ardelenii au câștigat și manșa retur contra celor de la F.C. Basel, scor 1-0, după ce în partida tur Mamadou Sougou, cu o dublă, a adus victoria C.F.R.-ului, scor 2-1. De data aceasta cel care a marcat pentru clujeni a fost grecul Pantelis Kapetanos, cu o splendidă lovitură de cap.
Elvețienii au avut șansa să revină imediat după ce au primit gol, la o greșeală de începător a portarului portughez din poarta C.F.R.-ului, Felgueiraș, care îl faultează în careu pe Streller. Arbitrul acordă penalty fără ezitare, iar lupta pentru calificare pare relansată. Din fericire, vârful lui Basel, Alexander Frei, execută modest penalty-ul iar mingea se duce mult peste poartă. Această ratare a părut să le toarne plumb în ghete elvețienilor, care nu au mai pus mari probleme până la finalul partidei.
Odată cu calificarea în grupele Champions League, în visteria clujenilor vor intra aproximativ 20 de milioane de euro, fiecare jucător urmând să primească o primă de 70.000 de euro.
Aceasta este a șaptea calificare consecutivă a unei echipe românești în grupele Champions League.
Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Champions League va avea loc joi, începând cu orele 18:45.
Probabil cea mai dificilă grupă pentru C.F.R. ar fi una cu Barcelona, Juventus Torino și ManchesterCity. Iar de partea cealaltă, grupa în care clujenii ar avea cele mai mari șanse să acceadă în primăvara europeană ar fi una cu Porto, Olympiacos Pireu și Dinamo Kiev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu