Antena 3 a lansat, vineri seară, de 1 Decembrie, concursul "1 România". Confruntarea a început la ora 20:00 și a fost transmisă, în format LIVE TEXT, pe WWW.DCNEWS.RO. Rareș Tiron a câștigat competiția pusă la bătaie de Antena 3.
Iată cum s-a desfășurat concursul:
UPDATE 01:24: Câștigătorul este Rareș Tiron. Credeți că a meritat? Vă invităm să votați AICI pentru a afla părerea dumneavoastră.
UPDATE 01:17: STOP VOT! Aflăm câștigătorul.
UPDATE 01:03: Cei doi finaliști au extras dintr-un bol un bilețel cu două nume - Mirela Voicu, respectiv Mircea Badea. Jurații au avut câte o provocare pentru concurenți. Mirela Voicu l-a întrebat pe Bogdan Mihăilă ce anume îl recomandă să fie politician în România. Mircea Badea l-a întrebat, în spirit de glumă, pe Rareș Tiron câte flotări face. Apoi l-a întrebat ce părere are despre "răspunderea magistraților". Regula următoare a fost ca finaliștii să adreseze adversarului o întrebare.
UPDATE 01:00: A început ultima probă.
UPDATE 00:45: Bătălia finală se dă între Rareș Tiron și Bogdan Mihăilă.
UPDATE 00:44: Ioana Ciorteanu și Daniela Sandu au fost eliminate.
UPDATE 00:31: Ioana Ciorteanu a fost întrebată ce soluție are pentru a relansa industria românească. Jurații au notat-o astfel: Mircea Badea - 10, Dana Grecu - 9, Radu Tudor - 8, Carmen Avram - 10, Mirela Voicu - 10.
UPDATE 00:26: Bogdan Mihăilă a fost întrebat ce metodă ar folosi pentru a întoarce în România resursa umană uriașă pierdută în ultimul deceniu. Notele primite au fost: Mircea Badea - 10, Radu Tudor - 9, Dana Grecu - 8; Mirela Voicu - 8, Carmen Avram - 8.
UPDATE 00:18: Daniela Sandu a fost întrebată cum ar face din România o țară a respectului față de lege. Iată notele: Mirela Voicu - 10, Radu Tudor - 9, Dana Grecu - 8, Carmen Avram - 8, Mircea Badea - 10.
UPDATE 00:05: A început a treia probă. Rareș Tiron a fost întrebat cum ar promova patrimoniul turistic și cultural al României. Notele primite au fost următoarele: Radu Tudor - 8, Mircea Badea - 10, Mirela Voicu - 8, Dana Grecu - 8, Carmen Avram - 8.
UPDATE 00:02: Favoritul publicului este, în continuare, Rareș Tiron.
UPDATE 00:00: Daniel Georgescu și Marga Nițu au fost eliminați.
UPDATE 23:20: Marga Nițu a revenit în fața juraților. "Ești președinte. Care este primul șef de stat pe care îl suni?", a fost întrebarea care i-a fost adresată. Răspunsul său a fost apreciat cu notele: Mircea Badea - 10, Radu Tudor - 9, Dana Grecu - 8, Carmen Avram - 8, Mirela Voicu - 9.
UPDATE 23:15: A venit rândul lui Daniel Georgescu. "Dacă ai fi deputat pe care dintre miniștri i-ar interpela?" - a fost întrebarea la care a trebuit să răspundă. El a fost notat astfel: Radu Tudor - 10, Dana Grecu - 9, Mircea Badea - 10, Carmen Avram - 9, Mirela Voicu - 9.
UPDATE 23:08: A venit rândul Ioanei Ciorteanu. A fost întrebată: "care este prima măsură pe care ar lua-o ca primar?". Răspunsul ei a fost notat după cum urmează: Mirela Voicu - 10, Mircea Badea - 10, Carmen Avram - 9, Radu Tudor - 9, Dana Grecu - 10.
UPDATE 23:00: A venit rândul Danielei Sandu. I-a fost adresată întrebarea "care ar fi primul proiect de lege pe care l-ați propune ca senator?". Răspunsul a fost notat astfel: Carmen Avram - 9, Mirela Voicu - 10, Dana Grecu - 8, Radu Tudor - 10, Mircea Badea - 10.
UPDATE 22:54: A urmat Bogdan Mihăilă. El a fost întrebat care ar fi prima măsura pe care ar lua-o ca premier. Răspunsul său a fost punctat astfel: Radu Tudor - 10, Mircea Badea - 10, Dana Grecu - 9, Mirela Voicu - 9, Carmen Avram - 9.
UPDATE 22:50: Rareș Tiron este favoritul publicului. El a fost întrebat care este mesajul pe care l-ar transmite dacă ar fi să fie președinte. Pentru răspuns, a primit nota 9 din partea lui Carmen Avram. Mircea Badea i-a dat 10, Radu Tudor l-a punctat cu 8. Mirela Voicu i-a dat nota 9, iar Dana Grecu - 10.
UPDATE 22:48: A început a doua probă.
UPDATE 22:35: Adrian Ionuț Ștefan și Gabriel Velcu au fost eliminați din concurs.
UPDATE 22:30: În curând vom afla cine pleacă acasă.
UPDATE 23:02: Marga Nițu a venit în fața juriului. Iată notele: Mircea Badea - nota 10, Radu Tudor - nota 10, Dana Grecu - nota 9, Carmen Avram - nota 10, Mirela Voicu - nota 10.
UPDATE 21:40: A urmat Adrian Ionuț Ștefan. Iată notele: Mirela Voicu - nota 9, Mircea Badea - nota 10, Carmen Avram - nota 9, Radu Tudor - nota 8, Dana Grecu - nota 8.
UPDATE 21:30: A venit rândul Ioanei Ciorteanu. Iată notele: Radu Tudor - nota 10, Dana Grecu - nota 10, Carmen Avram - nota 10, Mircea Badea - nota 10 și Mirela Voicu - nota 10.
UPDATE 21:23: A urmat Gabriel Velcu. Iată notele: Mircea Badea - nota 10, Radu Tudor - nota 10, Dana Grecu - nota 9, Carmen Avram - nota 10, Mirela Voicu - nota 10.
UPDATE 21:13: A venit rândul Danielei Sandu. Iată notele: Mirela Voicu - nota 10, Carmen Avram - nota 10, Dana Grecu - nota 10, Mircea Badea - nota 10, Radu Tudor - nota 10.
UDPDATE 20:34: Următorul concurent a fost Rareș Tiron. Iată notele: Mirela Voicu - nota 10, Carmen Avram - nota 10, Dana Grecu - nota 10, Radu Tudor - nota 7, Mircea Badea - nota 10.
UPDATE 20:25: A venit rândul lui Daniel Georgescu. Iată notele primite: Radu Tudor - nota 9, Mirela Voicu - nota 8, Carmen Avram - nota 9, Mircea Badea - nota 10, Dana Grecu - nota 10.
UPDATE 20:19: Primul concurent este Bogdan Mihăilă. Dana Grecu i-a dat nota 8, Carmen Avram - nota 10, Mircea Badea - nota 10, Mirela Voicu - nota 9 și Radu Tudor - nota 9.
UPDATE 20:18: Din juriu fac parte Dana Grecu, Carmen Avram și Mirela Voicu, Radu Tudor, Mircea Badea.
UPDATE 20:17: START VOT!
UPDATE 20:00: A început concursul. Puteți trimite SMS la 1211 cu textul "NUME CONCURENT" pentru a vă formula opțiunea. Așteptați să se dea "START VOT" pentru a putea trimite mesaj.
----
Știrea inițială:
Opt tineri se vor duela într-un concurs de idei care pot schimba din temelii România. Va fi un spectacol în toată regula, moderat de Alessandra Stoicescu şi Adrian Ursu.
Rareș Tiron, Marga Nițu, Ioana Ciorteanu, Gabriel Velcu, Daniela Sandu, Daniel Georgescu, Bogdan Mihăilă și Adrian Ionuț Ștefan sunt concurenții care se luptă pentru marele premiu.
Vineri seară, la Antena 3, vom vedea cine este "noul" Liviu Pleșoianu. Amintim că, în 2015, actualul deputat PSD, a câștigat concursul.
"Pe 1 Decembrie 2015, am început un drum... Mulți dintre dumneavoastră mi-ați fost alături încă de atunci. La concursul "Deşteaptă-te, române", organizat de Antena 3, mi-ați dăruit VOTUL care a deschis o cale... Un an mai târziu, în luna decembrie a anului 2016, direct sau indirect, mi-ați mai dăruit un VOT - votul care a deschis un sens... A mai trecut între timp un an, un an în care tot ce am făcut s-a datorat energiei vii pe care mi-ați transmis-o! Vă mulţumesc mult pentru sângele cald şi curat care vă circulă prin vene! L-am simţit atât de mult, de copleşitor de mult în acești doi ani, încât nu ştiu dacă aş putea vreodată să fac suficient pentru a vă arăta recunoştinţa mea! Vă mulțumesc şi ne doresc să reuşim, împreună, să transformăm România în Țara unui VIS posibil! Fie să FIM! La mulți ani!", a spus Liviu Pleșoianu.
Cine sunt concurenții
Rareș Tiron are 21 de ani și este student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, anul 3. Se gândeşte să facă master în lingvistică sau istorie mai departe. Este din Huși. Rareș Tiron a publicat prima carte, la 17 ani: 10 povestiri şi nuvele întinse pe 200 de pagini. Acum lucrează la a doua carte.
Marga Nițu are 37 și locuiește în Călărași, dar foarte mulți ani a stat în București. După ce în studenție a lucrat ca jurnalist, a început să facă consultanță politică. A predat şi un curs de comunicare publică vreme de 1 an la SNSPA, 2016-2017.
Ioana Ciorteanu are 20 de ani, este studentă la Facultatea de Actorie, la Universitatea Hyperion și apare în distribuția Teatrului Bulandra.
Gabriel Velcu are 29 de ani, este din Caracal, dar locuiește în Arad, acolo unde e profesor de geografie. Predă la 20 de clase.
Daniela Sandu are 45 de ani și este profesoară de Limba şi Literatura Română la Liceul Tehnologic din Bălțești, Prahova.
Daniel Georgescu are 17 ani și este elev la Liceul Teoretic "Ion Barbu", profil ştiinţe sociale. Pe viitor vrea să studieze mai departe ştiinţe politice sau relaţii internaţionale, să facă politică externă sau... consultanţă financiară. Este pasionat de: istorie, politică externă.
Bogdan Mihăilă participă pentru a doua oară la concursul Antena 3 de Ziua Naţională. În 2015 s-a clasat pe locul 2. A fost un concurent redutabil pentru Liviu Pleşoianu, care a câştigat ediţia trecută. Are 28 de ani, este necăsătorit și este locotenent în Armata Română.
Adrian Ionuț Ștefan participă pentru a doua oară la concursul Antena 3 de Ziua Naţională. În 2015 nu a reuşit să ajungă în finală. În urmă cu doi ani a vorbit despre rezolvarea problemelor din justiţie, acum crede că educaţia, dezvoltarea personală, dezvoltarea antreprenorială sunt mai importante, informează Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu