Cablu de înaltă tensiune avariat în zona Obor-Nord. Ar putea fi afectată alimentarea cu energie

cabluri electrice
cabluri electrice
Alegeri prezidentiale 2024

Un cablu de înaltă tensiune subteran ce leagă staţiile electrice Obor şi Nord a fost avariat în urma unor lucrări de săpături făcute în zona Ziduri Moşi-Piaţa Obor Nou, astfel că aproximativ 30.000 de bucureşteni ar putea rămâne fără energie electrică mai mult timp.

Avaria a intervenit în urma lucrărilor făcute de angajaţii unei firme, fără respectarea cerinţelor tehnice din avizul eliberat de Enel Distribuţie Muntenia, se arată într-un comunicat de presă de vineri al instituţiei, citat de Mediafax.

Angajaţii firmei nu efectuau lucrări pentru Enel, precizează sursa citată.

În prezent, consumul de energie electrică este asigurat din alte surse. Din acest motiv, în cazul apariţiei unui incident, în special pe traseul liniilor care asigură alimentarea de rezervă, ar putea exista riscul imposibilităţii alimentării unui număr de aproximativ 30.000 de consumatori din zona Obor-Pasaj Victoria, pentru o perioadă lungă de timp.

Enel recomandă bucureştenilor din zona centrală şi de nord să eficientizeze consumul de energie electrică, astfel încât să nu se producă eventuale avarii cauzate de supraconsum, care, în aceste condiţii, ar putea fi cu greu remediate.

Echipele Enel Muntenua, împreună cu cele ale contractorilor, au intervenit în zonă pentru remedierea defecţiunii, fiind efectuate lucrări 24 de ore din 24, până la repararea integrală a cablului respectiv. Cablul ar putea reveni la starea normală de funcţionare în aproximativ cinci zile.

Enel Distribuţie Muntenia va monitoriza în permanenţă traseele cablurilor neavariate, fiind stabilite planuri de intervenţie pentru alimentarea parţială, în special a consumatorilor care asigură servicii publice (RATB, Metrorex, spitale).

Reprezentanţii instituţiei precizează că situaţia nu este produsă din vina Enel, iar incidentele care ar putea să apară şi să afecteze alimentarea cu energie nu se datorează companiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel