Analistul Bogdan Chirieac şi consultantul politic Cozmin Guşă au tratat, ca în fiecare vineri, subiecte fierbinţi de pe scena politică actuală. De data aceasta, s-a strigat "Frige!" în zona ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, care, potrivit spuselor lui Guşă, ar pune presiuni pe conducerea CEC pentru a acorda credite uriaşe mai multor companii din ţară.
Cozmin Guşă susţine că are dovezi atunci când îl acuză pe ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, că ar forţa mâna CEC-lui pentru a da credite de zeci şi chiar sute de mii de euro unor companii importante.
Discuţia a plecat de aici: "Se va căuta un nume pentru Ministerul Finanţelor. Dacă nu e Marinescu, oricine e mai bun decât Câciu. Oricine! Nu credeam să ne facă de râs profesia de analişti, de jurnalişti, pentru că niciunul nu a fost atât de slab precum Câciu" a spus Guşă despre rocadă.
Bogdan Chirieac a întărit spusele lui Guşă: Au rămas consecinţe în urma lui. Majorarea aberantă a taxelor şi impozitelor, săvârşită de Câciu la 1 august anul trecut şi 1 ianuarie anul acesta, are consecinţe! A contractat economia, a redus veniturile la buget, a făcut să se piardă locuri de muncă...
Cozmin Guşă: Haotic! Din păcate, şi cu multe presiuni. Întâmplător, îl plac pe preşedintele CEC, Bogdan Neacşu, dar de vreo 6-7 luni omul ăsta nu a mai putut să conducă nimic acolo din cauza presiunilor lui Câciu. Era chemat la el în birou pentru diverse decizii. Tare mi-e teamă că sub bagheta lui Câciu începe aşa... un fel de scenariu a la Sidex, a la Petrom, Doamne fereşte! O vacă de muls pe care unii din spatele lui Câciu şi Câciu în sine îşi închipuie că poate să fie. Sper să nu fie târziu, să nu fie expunerea atât de mare. A dat credite de zeci şi sute de milioane de euro. Ştiu o linie de credit la o firmă românească de 100 de milioane! La îndemnul lui Câciu.
"Ai dovezi în acest sens?" - a întrebat Bogdan Chirieac.
Cozmin Guşă: "Da, am dovezi. Le-am expus, ca să zic aşa, şi la radio alaltăieri. Şi mai dau un exemplu: 80 de milioane de euro credit dat în urmă cu câteva săptămâni unei companii de construcţii. Tot la intervenţia lui Câciu. Nu dau numele companiei pentru că sunt pe piaţă. Două companii mari şi late sunt în Bucureşti. Una dintre ele a luat 80 de milioane, iar cealaltă se zbate ca să ia şi ea 50 de milioane, tot de la CEC. Deci e o sarabandă... Şi, atenţie, Bogdan Neacşu nu are ce să facă."
Acuzațiile grave îi aparțin lui Cozmin Gușă, care, din spusele sale, la solicitarea analistului politic Bogdan Chirieac, are dovezi în acest sens.
Emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu