Câciu pune tunurile pe MULTINAȚIONALE. Impozitarea lor, PRIORITARĂ

Câciu, replică pentru Cîțu: Nu a lăsat un deficit de 4%, ci de 4,7% / Foto: gov.ro
Câciu, replică pentru Cîțu: Nu a lăsat un deficit de 4%, ci de 4,7% / Foto: gov.ro

Adrian Câciu a vorbit despre impozitarea multinaționalelor.

Adrian Câciu a declarat că adoptarea și implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE este un obiectiv prioritar și pentru România, urmând să fie aplicată de la 1 ianuarie 2023. Ministrul Finanțelor a făcut aceste declarații la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, transmite Mediafax.

Propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (Ecofin), desfășurată marți, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles.

Miniștrii de Finanțe au fost invitați să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar și necesitatea transpunerii în legislația UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaționale agreate în Cadrul Incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Ce prevede directiva privind nivelul minim de impozitare al multinaționalelor

Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activitățile globale ale multinaționalelor. Regulile vizează toate grupurile mari, naționale sau internaționale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an și care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

”România susține toate măsurile de combatere a planificării fiscale. Apreciem că acest proiect va contribui la asigurarea unei competiții echitabile în cadrul pieței interne a UE. Adoptarea și implementarea directivei este un obiectiv prioritar și pentru România, de aceea vom pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023”, a precizat Adrian Câciu.

Miniștrii au discutat despre stadiul implementării Mecanismului de Redresare și Reziliență și au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alertă 2022, Concluziile Analizei Anuale a Creșterii Durabile 2022 și Recomandarea pentru politica economică a zonei euro 2022. De asemenea, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022. La prima reuniune Ecofin organizată sub președinția sa, Franța și-a prezentat prioritățile în domeniul economic și financiar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel