Descoperirile de cadravre și oseminte au crescut după căderea regimului lui Bashar al-Assad.
Cadavre și oseminte au fost descoperite într-un depozit de la periferia capitalei Siriei, Damasc, au anunțat, miercuri, Căștile Albe, o organizație siriană de acordare a primului ajutor. Potrivit organizației, numărul descoperirilor de acest gen a crescut după căderea președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP.
Aflat la circa 50 de metri de mausoleul Sayyeda Zeinab, un loc venerat de șiiți, la sud de capitala Siriei, depozitul era plin de cutii cu medicamente desfăcute, a remarcat un jurnalist AFP.
La fața locului, salvatorii sirieni, majoritatea îmbrăcați în salopete albe, au transportat cadavre aflate în saci negri, care au fost încărcate la bordul unui camion.
După ce conducerea țării a fost preluată de o coaliție armată condusă de islamiști, grupurile pro-iraniene, între care și Hezbollahul libanez, care au controlat acest sector în ultimii ani, au părăsit zona.
”Am primit informații despre miros de cadavre în putrefacție care provenea din acest sit. În depozit, a fost găsit un frigider în care se aflau cadavre în descompunere”, a declarat pentru AFP Ammar al-Salmo, un oficial al Căștilor Albe.
Oseminte umane zăceau de asemenea pe jos, a adăugat el, estimând că numărul victimelor se ridică la circa 20.
”Pe sacii în care se aflau cadavrele era scris Alep-Hraytan, alături de un număr”, a spus Salmo. Acestea sunt numele celui mai mare oraș din nordul Siriei și al unui oraș învecinat.
Nu au fost găsite alte informații cu privire la identitatea persoanelor decedate.
”Vom încerca să stabilim vârsta victimelor și apoi să prelevăm probe de la cadavre pentru a realiza teste ADN și pentru a încerca să le găsim familiile”, a spus șeful organizației de salvare.
După ce președintele Bashar al-Assad a fugit din țară pe 8 decembrie, au fost descoperite cadavre în mai multe gropi comune în toată țara.
Soarta a zeci de mii de prizonieri și persoane dispărute reprezintă unul dintre cele mai dureroase aspecte ale dramei siriene, după 13 ani de război devastator care a făcut peste 500.000 de morți, declanșat de reprimarea unei revolte prodemocrație, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu